Aţi văzut cea mai recentă iluzie optică care face furori pe internet? Dacă nu, nu o să vă vină să daţi crezare ochilor, şi aţi face foarte bine dacă nu le-aţi da crezare.

greysquares-illusion-jpg-crop-original-original-1

 

„Care este iluzia?”, veţi întreba. Ei bine, cele două forme dreptunghiulare au aceeaşi culoare!

Nu credeţi că acest lucru este adevărat? Foarte bine! Întotdeauna este bine să verificaţi lucrurile de unul singur. O metodă simplă este mascarea părţii din mijloc cu un deget, acoperind regiunea în care cele două părţi se întâlnesc. Atunci când faceţi acest lucru, veţi putea vedea foarte uşor că sunt aceeaşi nuanţă de gri.

Iată demonstraţia:

Uluitor, nu-i aşa? Acest efect poartă numele de „Iluzia Cornsweet”, după numele psihologul Tom Cornsweet. Pe scurt, ea funcţionează pe baza contrastului. Atunci când ne uităm la ceva, îi percepem culoarea şi conturul în funcţie de alte lucruri din zonă şi în funcţie de cum percepem că este luminată. În imaginea de mai sus, percepem scena drept una tridimensională, cu o sursă de lumină în partea de stânga sus (a se remarca umbra de pe sol). Figura de sus pare îndreptată spre sus, iar cea de jos spre jos. De aceea, creierul nostru percepe figura dreptunghiulară de sus ca fiind luminată, iar pe cea de jos în umbră. De aceea, creierul nostru este păcălit şi crede că figura de sus este mai întunecată decât cea de jos.

Phil Plait, autorul blogului Bad Astronomy de pe Slate, afirmă că aceste iluzii optice ne arată că este foarte uşor să păcălim ochii şi creierul uman şi că nu ar trebui să credem niciodată că ceea ce vedem şi ceea ce credem că se întâmplă reprezintă o reflectare precisă a realităţii. „Ştiinţa a demonstrat că relatările martorilor la un eveniment nu sunt demne de încredere”, spune Plait, care adaugă că de aceea există ştiinţa. „Richard Feynman numea ştiinţa, într-o sclipire ce-l caracteriza, «o metodă prin care să nu ne păcălim singuri»”:

Surse: SlateAmerican Scientist

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro