Autor Ioana Stroe Sursa telegrama.ro
Numărul cazurilor de rujeolă confirmate de la începutul anului a ajuns, în ultima săptămână, la 753, ceea ce înseamnă 23 de pacienți în plus, față de vinerea trecută (DETALII AICI). Numărul deceselor a rămas, neschimbat, fiind vorba despre cei trei copii de sub un an, care au murit din cauza bolii ce se manifestă foarte agresiv la vârste atât de mici.
Citiți și: Un numar mare de cazuri de rujeola in judetul Mures
Institutul Național de Sănătate Publică anunță 25 de județe afectate de epidemie:
"Majoritatea cazurilor reprezintă focare de comunităţi cu acoperiri vaccinale suboptimale. Familii din aceste comunităţi călătoresc în mod repetat în afara ţării şi migrează alternativ între judeţe învecinate; o parte din acestea nu sunt pe listele niciunui medic de familie, altă parte însă, datorită deplasărilor frecvente, nu se prezintă cu copiii la vaccinare", precizează reprezentanții INSP.
Din cele 753 de cazuri înregistrate în România, de la începutul anului, 135 au fost confirmate la copii cu vârste sub un an, deci care nu ajunseseră la momentul primei administrări a vaccinului ROR. Alte 344 de cazuri sunt copii cu vârste între 1 și 4 ani, majoritatea (320) nevaccinați.
Statisticile INSP arată de altfel că, din numărul total de confirmări, 673 au fost cazuri de rujeolă la copii care nu fuseseră imunizați împotriva acestei boli, în timp ce 55 dintre pacienți primiseră o doză de vaccin ROR, iar 25 chiar două doze.
Autoritățile din sănătate anunță că, până în luna septembrie, inclusiv, în regiunile afectate au fost recuperaţi la vaccinare 779 de copii cu vârste între 1 – 15 ani.