Autor Bogdan PITICARIU Sursa timpolis.ro/
Pentru că există bănuieli legate de faptul că în cele două blocuri ANL construite pentru medicii rezidenţi de la Spitalul Judeţean Timişoara este posibil să-şi fi făcut loc şi persoane care nu au nicio legătură cu rezidenţiatul, nici măcar cu profesia de medic, s-a solicitat la Consiliul Judeţean o listă extinsă cu ocupanţii imobilelor, şi profesia actuală.
Probabil, întrucât există informaţii conform cărora în cele două blocuri realizate pentru medicii rezidenţi de la Spitalul Judeţean Timişoara stau şi persoane care nu ar avea ce căuta acolo, raportat la destinaţia acestor clădiri, în plenul Consiliului Judeţean Timiş a fost cerută, sub formă de interpelare, o listă cu numele şi ocupaţia locatarilor din blocurile respective.