Autor 

Directorul general al Școlii Naționale de Sănătate Publică Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar, prof. dr. Cristian Vlădescu, a declarat vineri, 7 octombrie, într-o conferință de presă prilejuită de desfășurarea celei de-a treia ediții a Conferinței Naționale de Farmacoeconomie și Management Sanitar, că deși numărul de medici și de studenți la facultățile de medicină a crescut semnificativ din anul 1990 până în prezent, statisticile arată că România are cel mai mic număr de medici din Europa raportat la populație, existând județe întregi care au un singur medic pe anumite specialități, cum ar fi oncologia.

citeste-mai-departe

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro