După ce zeci de mii de pacienţi au făcut cale întoarsă de la medicii de familie şi de la farmacii pe motiv că sistemul informatic care gestionează cardul de sănătate nu a funcţionat, oficialii au luat decizia ca furnizorii de servicii să poată acorda consultaţii şi când documentul electronic nu poate fi folosit.
După ce în repetate rânduri cardul de sănătate le-a dat bătăi de cap nu doar medicilor de familie, ci şi spitalelor, farmaciştilor şi specialiştilor care lucrează în policlinici, Guvernul a adoptat o hotărâre care să le permită furnizorilor să acorde servicii medicale chiar şi atunci când Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) nu funcţionează.