Autor Ramona Ștefan Sursa servuspress.ro
Cozi create la cabinetele medicilor de familie și la farmacii, nervi întinși la maximum și pacienți puși pe drumuri degeaba. Toate acestea, din cauză că sistemul informatic al cardului de sănătate iar a dat, ieri, rateu și nu a mai funcționat deloc. Acest lucru s-a întâmplat pentru a cincea zi consecutiv, zic, răspicat, doctorii de familie, care au ajuns cu nervii la pământ. La fel și pacienții, care se simt umiliți. Blocarea sistemului cardului de sănătate a generat o stare generală de confuzie în rândul acestora, oamenii fiind nevoiți să aștepte în fața ușilor cabinetelor medicale, dar și la farmacii pentru a-și ridica rețetele de care au nevoie pentru a se trata.
Suntem nevoiți să eliberăm rețete off-line, însă nu putem verifica calitatea pacienților, dacă sunt sau nu asigurați. Astfel, există riscul să dăm rețete unor persoane neasigurate și suntem buni de plată tot noi că am avut <nerușinarea> să lucrăm”, a declarat medicul AnaChiș Șerban, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Familie (APMF) Hunedoara.