Numărul deceselor cauzate de rujeolă a scăzut cu 79% la nivel mondial începând cu anul 2000, în principal datorită unei ample campanii de vaccinare, însă circa 400 de copii mor în continuare în fiecare zi din cauza acestei boli, susțin experții în sănătate.
Lupta împotriva acestei boli este afectată în principal de lipsa voinței politice de a imuniza fiecare copil, nu de lipsa instrumentelor sau a cunoștințelor despre rujeolă. La Suceava, majoritatea cazurilor au fost la copii de 0-1 an, dar în județ epidemia a început cu copii de vârsta mai mare, nevaccinați, care au răspândit boala la sugari.