Sursa medicalmanager.ro

Oamenii de știință chinezi au injectat în premieră un subiect uman cu celule care conțin gene editate folosind tehnica CRISPR-Cas9, test care ar putea declanșa un duel cu colegii lor din SUA, relatează revista Nature.

La 28 octombrie, o echipă condusă de medicul oncolog Lu You de la Universitatea Sichuan din Chengdu a injectat celulele modificate într-un pacient cu cancer pulmonar agresiv, în cadrul unui test clinic desfășurat într-un spital din localitate.

Testele clinice anterioare care au folosit celule editate cu o tehnică diferită i-au încântat pe medici. Introducerea CRISPR, care este mai simplă și mai eficientă decât alte tehnici, va accelera probabil cursa pentru a aduce utilizarea celulelor editate genetic în clinicile din întreaga lume, susține Carl June, care se specializează în imunoterapie la Universitatea Pennsylvania din Philadelphia și care a condus unul dintre studiile anterioare.

“Cred că acest lucru va declanșa ‘Sputnik 2.0’, un duel biomedical privind progresele în domeniu între China și SUA, care este important întrucât competiția ameliorează de obicei produsul final”, a spus el.

Carl June este consilier științific pentru un test clinic american planificat care va folosi tehnica CRISPR pentru a ținti trei gene în celulele participanților, în scopul de a trata diferite tipuri de cancer. El susține că testul clinic ar putea începe în prima parte a lui 2017.

Pe de altă parte, în martie 2017 un grup de la universitatea din Beijing speră să înceapă trei teste clinice folosind tehnica CRISPR împotriva celulelor canceroase din vezică, prostată și renale, însă acestea nu au încă aprobată finanțarea.

Citeste mai departe

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro