Sursa ziarulevenimentul.ro

În ultima perioadă, tot mai mulţi medici din judeţele Moldovei aleg Iaşul pentru a profesa, asta chiar dacă unele comune din alte judeţe, de unde aceştia pleacă, rămân descoperite din acest punct de vedere. Reprezentanţii Filialei Iaşi a Colegiului Medicilor susţin că acest lucru este tot mai des întâlnit, ultima situaţie fiind cea din comuna Vânători, unde nu era medic de familie şi oamenii făceau naveta, acoperită acum prin venirea unui medic din judeţul Neamţ. Deşi problema din comuna ieşeană fără medic s-a rezolvat după mai bine de şapte luni de zile, în Nemţ a rămas un alt loc cu deficit. „Din fericire, la Vânători, un medic a făcut cerere să-şi deschidă cabinet acolo. Partea proastă este însă că aceste cabinete care se deschid acum şi locurile care se ocupă sunt cu medici care vin din alte judeţe, care existau ca medici de familie acolo. E vorba de o migraţie a medicilor dintr-un loc în altul şi, din păcate, o problemă rezolvată la Iaşi, creează o problemă în altă parte, cum e acest caz de la Vânători, unde a venit un medic din judeţul Neamţ, care a plecat de acolo din motive personale”, a explicat preşedintele Colegiului Medicilor Iaşi, dr. Liviu Oprea.

Citeste mai departe

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro