Sursa medicalmanager.ro

Sun Pharma şi compania israeliană Moebius Medical au semnat un acord exclusiv de licenţiere pentru a continua dezvoltarea MM-II, un compus farmaceutic propus ca tratament în durerea asociată osteoartritei. Osteoartrita este una din cele mai frecvente afecţiuni cronice şi o cauză majoră a durerii şi dizabilităţii fizice în rândul adulţilor. Estimările arată că, la nivel global, mai mult de 100 de milioane de oameni sunt afectaţi de osteoartrită.

Acordul cu Moebius Medical pentru acest produs destinat pacienţilor cu osteoartrită face parte din efortul nostru în direcţia realizării unui portofoliu global de produse de marcă destinate tratării durerii. Suntem încurajaţi să continuăm dezvoltarea MM-II şi sperăm să oferim un tratament inovator pentru pacienţii care suferă de durere osteoartritică, a declarat Kirti Ganorkar, Director Global Dezvoltarea Afacerii, Sun Pharma.

MM-II este o injecţie biolubrifiantă care se administrează intra-articular. Produsul valorifică proprietăţile fizice ale lipozomilor de lubrifiere a genunchiului artritic, reducând astfel frecarea şi uzura articulațiilor, ceea ce conduce la ameliorarea durerii articulare din formele uşoare spre moderate de osteoartrită. Datele clinice au arătat o eficacitate superioară pentru MM-II în comparaţie cu tratamentul standard (acid hialuronic) al durerii asociate osteoartritei. Produsul se bazează pe o tehnologie brevetată, preluată de Moebius Medical de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, Institutul israelian de tehnologie Technion şi Centrul Medical Hadassah.

Citeste mai departe

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro