Țara din Europa cu cel mai slab sistem medical este România. Este concluzia unei analize ample care vizează 35 de ţări europene. Ani la rând România a ocupat în mod constat locul 32, acum a obţinut cel mai mic punctaj, fiind depăşită la calitatea serviciilor medicale de Muntenegru, Bulgaria şi Albania.

 

Sursa Digi24

România a obținut doar 497 de puncte,  în condiţiile în care punctajul minim începe de la 333. Astfel, ţara noastră a căzut sub Muntenegru, Bulgaria şi Albania în clasament şi are un scor de aproape două ori mai mic decât Olanda şi Elveţia, ţările cu cele mai bune sisteme medicale din Europa. 

România stă aproape la fel de rău şi la capitolul sumelor pentru sănătate alocate pe cap de locuitor, cu puţin sub 500 de dolari. Doar Albania stă mai slab decât noi. Şi aici suntem depăşiţi atât de Bulgaria, cât şi de Ungaria. La polul opus, Norvegia alocă de aproape 10 ori mai mulţi bani decât noi, iar Elveţia şi Luxemburg de aproape 9 ori.

Nici la capitolul transplanturi nu stăm prea bine. În cazul transplantului de rinichi, de exemplu, suntem tot la coada clasamentului, cu doar 12-13 cazuri efectuate, în medie (media se face raportat la un milion de locuitori) pe an, în timp ce Spania, Olanda şi Franţa se apropie de 60 de cazuri (la un milion de locuitori).

Exisă şi capitole la care România este pe primul loc, dar nu într-un mod favorabil. Din nefericire, suntem fruntaşii Europei la mortalitate infantilă, cu peste opt decese la mia de nou-născuţi. Ne urmează Macedonia şi Bulgaria, în timp ce în ţările nordice sau cele din vest raportul de doar două decese la o mie de naşteri.

Suntem printre lideri şi la avorturi. Raportul compară numărul de copii avortaţi cu cel al copiilor născuţi. În România, rata este de 400 de avorturi la o mie de nou-născuţi. Doar în Bulgaria sunt mai multe cazuri decât la noi, în timp ce în ţări cu politică strictă anti-avort, precum Polonia, Irlanda, Malta şi Cipru rata este aproape zero. Media europeană este de sub 200 de avorturi la fiecare o mie de copiii născuţi.

Senatul României a respins recent o OUG a fostului ministru al sănătății, Vlad Voiculescu, privind reformarea sistemului de sănătate. 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro