De ce a fost blocată reforma din Sănătate, inițiată de fostul ministru Vlad Voiculescu? Ce argumente au folosit noii senatorii când au respins, încă din comisii, Ordonanța care liberaliza accesul la funcțiile de conducere din spitale?
Pornind de la aceste întrebări, am mers pe firul dezbaterilor din prima jumătate a lunii ianuarie și ne-am lovit de un zid: ședința din 16 ianuarie în care Comisia juridică a Senatului a respins Ordonanța 79/2016 nu a fost consemnată într-un proces-verbal.
Autor Codruta Simina Sursa pressone.ro
Mai mult decât atât: săptămâna trecută, aceeași Comisie juridică – for constituit "pentru pregătirea activităţii de legiferare" și pentru control parlamentar – a decis să nu mai consemneze propriile lucrări în procese-verbale, așa cum impune Regulamentul de organizare și funcționare al Senatului.
Motivul invocat este acela că nu există suficient personal administrativ care să redacteze procesele-verbale.
PressOne a contactat mai mulți senatori care fac parte din Comisia juridică și niciunul nu a putut explica dacă lipsa procesului-verbal determină sau nu invalidarea deciziilor luate în timpul unei ședințe.