În luna ianuarie, Senatul a respins Senatul ordonanța fostului ministru tehnocrat Vlad Voiculescu privind numirea managerilor de spitale. Ordonanța de urgență respectivă, aprobată de Guvernul Dacian Cioloș în noiembrie 2016, scotea managementul spitalelor de sub monopolul cadrelor universitare și introducea noi incompatibilități și conflicte de interese pentru cei care conduc aceste unități.

Sursa cursdeguvernare.ro

Reglementarea elimina obligaţia ca managerii din spitalele clinice să fie cadru universitar sau medic primar, introducea concursuri pentru șefii de secții, extindea incompatibilitățile și situațiile de conflict de inetrese pentru manager şi ceilalţi membri ai comitetului director.

După ce Senatul a respins ordonanța, Alianța Medicilor a lansat o petiție pentru păstrarea reglementărilor introduse de Vlad Voiculescu, urmând ca ea să fie depusă la Camera Deputaților, camera decizională în acest caz.

Între timp, noul ministru al Sănătății, Florian Bodog, a continuat să numească fără concurs șefi de spitale. 

Așa a ajuns Adriana Nica, partenera de viață a lui Sorin Oprescu, manager la Spitalul Universitar de Urgență, acolo unde fostul primar al Capitalei a fost ani de zile director. Unul dintre imobilele pe care DNA a pus sechestru până la finalizarea procesului de corupție în care este judecat Oprescu îi aparține, de fapt, Adrianei Nica.

Noaptea, pe furiș. Sa fie aceasta o practica noua ?

citeste-mai-departe

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro