Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de director executiv adjunct – Medic şef din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile și trebuie să conţină:
Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului poate fi parcursă aici.
•LEGEA nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
•Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin HG nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
•Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
•Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
•Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
•OUG nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare;
•Ordin nr. 60/32/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.158/2005, privind concediile medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate, cu modificarile si completarile ulterioare;
•HG nr.161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 – 2017, cu modificările şi completările ulterioare;
•Normele metodologice de aplicare în anul 2016 a HG nr.161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 – 2017 aprobate prin Ordinul comun MS-CNAS nr. 763/377/2016, cu modificările şi completările ulterioare;
•HG nr. 206 / 2015 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2015 şi 2016, cu modificările şi completările ulterioare;
•Ordin CNAS nr.185/2015 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2015 şi 2016, cu modificările şi completările ulterioare;
•Ordin CNAS nr.581/2014 privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calităţii de asigurat, cu modificările şi completările ulterioare;
•OUG nr.77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.
Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.
Sursa posturi.gov.ro
Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
(Eveniment cu prezenta fizica)