Sursa medicalmanager.ro

La aproape un an și jumătate de la adoptarea și promulgarea Legii Dieteticianului, profesioniștii în domeniu au lansat o petiție online prin care solicită Ministerului Sănătății să emită normele de aplicare a legii pentru stabilirea standardelor acestei profesii, care ar fi trebuit elaborate în 60 de zile de la apariția actului normativ.

Prodecanul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu Mureș, conferențiar universitar Monica Tracea, a declarat marți, pentru AGERPRES, că petiția online pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii Dieteticianului nr. 256/2015 a fost lansată de Asociația Română de Nutriție și Dietetică, că până acum aproape 400 de persoane au semnat și că speră să se adune peste 2.000 de semnături.

Odată cu Legea Dieteticianului noi am cerut asigurarea locurilor de muncă în spitale acestor absolvenți în această nouă profesie. În primul rând, din punct de vedere financiar, se cunoaște situația din spitale și ar fi o idee legată și de aceste job-uri, care ar trebui scoase pe toate secțiile spitalului și nu numai. În al doilea rând, a existat întotdeauna o rezistență din partea colegilor din specialitatea diabet și nutriție pentru că ei au o pregătire în acest domeniu și probabil că, pe undeva, se simt amenințați, deși nu este cazul. Noi nu ne dorim decât să completăm echipa de lucru. În al treilea rând, în general, rezistența cea mai puternică a venit din București, unde există școli care pregătesc dieteticienii în șase luni sau maximum un an de zile. Termină foarte repede și ușor, primesc o diplomă și unii reușesc să se impună chiar foarte bine pe piață. Noi le cerem de la trei și până la cinci ani de pregătire și, din punctul meu de vedere, calitatea absolvenților este cu totul alta. Există, așadar, o concurență. La nivel de universități de medicină, Bucureștiul este printre singurele centre din țară care nu a deschis o astfel de specializare. În rest, aproape toate facultățile din țară au“, a spus Monica Tracea.

Citeste mai departe

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro