Colegiul Medicilor Iaşi demarează, începând de săptămâna viitoare, un proiect intern prin care instituţia vrea să afle care este motivul pentru care medicii rezidenţi ieşeni aleg să plece din ţară, chiar şi numai pentru câteva luni. Concret, proiectul va fi gândit ca un sistem de monitorizare, prin intermediul asociaţiilor din care fac parte rezidenţii sau prin colaborare cu medicii coordonatori ai programelor de rezidenţiat de la nivelul fiecărui spital, şi în cadrul căruia cei care pleacă chiar şi pentru perioade scurte să fie determinaţi să anunţe acest lucru la Colegiul Medicilor.
Scopul este cel de a avea o situaţie cât mai clară asupra numărului de medici tineri plecaţi, de a afla care este motivaţia lor, care sunt specialităţile vizate sau ce intenţii de a se întoarce în ţară au.