Exodul farmaciştilor este mai puţin alarmant decât cel al medicilor datorită numărului mare de absolvenţi ai facultăţilor de farmacie. Anual, între 3 şi 10% dintre farmaciştii români îşi caută de lucru în sănătate, potrivit lui Dumitru Lupuleasa, preşedintele Colegiului Farmaciştilor.

„Motivul pentru care pleacă şi farmaciştii din România este evident cel material, pentru că oricât de bune sunt salariile tinerilor farmacişti, care sunt mai bune decât ale medicilor rezidenţi, nu sunt atât de mulţumitoare raportat la munca şi efortul depus”, a declarat Dumitru Lupuleasa.

Ţările în care sunt cei mai mulţi farmacişti plecaţi din România sunt Anglia şi Irlanda, cu un procent de peste 80%, restul au plecat în alte ţări precum Germania şi Franţa.

Dumitru Lupuleasa a mai adăugat că salariile farmaciştilor sunt în descreştere. „Dacă anul trecut, acum doi ani, vorbeam în Bucureşti de o medie de 800-1.000 de euro salariu pe o lună, din cauza faptului că numărul de absolvenţi este mai mare, ele au început să scadă.”

În Bucureşti, salariile variază între 1.500 de lei şi 4.000-4.400 de lei.

Aproximativ 76% dintre studenţii de la farmacie consideră că planurile post-universitare le vor fi influenţate de posibilitatea de a avea un venit consistent, iar pe locul al doilea de posibilitatea de a avansa în carieră, potrivit unui studiu recent al companiei de cercetare de piaţă Cult Market Research. În timp ce studenţii de la facultăţile de medicină ţin cont în primul rând  de posibilitatea de a avansa în carieră (72%) şi în al doilea rând de posibilitatea de a avea un venit consistent (51%).

De asemenea, 10% dintre studenţii de la facultatea de farmacie şi 18% dintre studenţii de la facultatea de medicină au declarat că vor să se angajeze în străinătate după terminarea studiilor.

Studiul a fost lansat în cadrul proiectului „Promisiuni pentru viitor” derulat de către compania farmaceutică Abbott Product România împreună cu Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Colegiul Farmaciştilor din România şi se bazează pe un număr de 400 de respondenţi studenţi din cadrul facultăţilor de medicină şi farmacie din Bucureşti, Cluj şi Iaşi, cu o marjă de eroare de 4,2%.

România este una dintre ţările care dă, anual, cei mai mulţi absolvenţi de medicină din lume, în jur de 5.500 - 7.500. În acelaşi timp, spitalele au doar 2.500 - 3.000 de locuri de rezidenţiat

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro