Din cauza birocrației, mulți elevi care au ajuns la majorat nu mai pot beneficia de asistență medicală plătită din asigurările de sănătate suportate de stat. Cei mai mulți află acest lucru abia când ajung la medic. Această birocrație și lipsă de centralizare a datelor i-ar putea costa chiar viața pe unii dintre ei, dacă ajung într-o situație gravă și sunt obligați să aducă mai întâi adeverința de la școală, ca să poată fi operați sau pentru a primi tratament. Unii ajung să-și plătească intervențiile chirurgicale, dacă au nevoie de așa ceva, deși sunt asigurați, conform legii.
Autor Diana Scarlat Sursa jurnalul.ro
Legiuitorii nu s-au gândit la o modalitate de centralizare a datelor între sistemul de educație și Casa de asigurări de sănătate, nici în 2009, când au modificat Legea 95/2006, nici în următorii ani, chiar dacă au fost mai multe cazuri de tineri care au ajuns la medic și au constatat că nu mai sunt asugurați, înainte de bacalaureat. Școlile și medicii de familie nu au obligația să anunțe persoanele vizate și nici nu sunt prea mulți care o fac din proprie inițiativă. Astfel, mii de elevi ajung să fie scoși automat din sistemul electronic, dintre care unii află prea târziu că sunt, de fapt, asigurați. “Am fost luni la medicul de familie, pentru că fiica mea are atacuri de panică acum, îînainte de bacalaureat. Acolo am constatat că nu mai figurează ca fiind asigurată și că ar trebui să plătim un eventual tratament sau internare, dacă ar fi nevoie de așa ceva. Medicul de familie ne-a spus că sistemul îi elimină automat pe cei care împlinesc 18 ani, chiar în ziua majoratului și că ar fi trebuit să-i aducem adeverință de la liceu, dar acum, după ce s-au încheiat deja mediile, cum luăm adeverința?”, spune mama unei eleve din București. Și în aceeași situație sunt mulți elevi, fără măcar să știe.