Recent a avut loc la Amsterdam Congresul Societăţii Europene de Oncologie medicală, în care au fost discutaţi factorii de risc legaţi de apariţia cancerului şi posibilitatea prevenirii acestei teribili boli cu ajutorul vitaminelor sau chiar şi al aspirinei. Rezultatele nu sunt încă definitive, însă anumite comportamente cresc riscul de a avea cancer. De aici au luat naştere cele cinci reguli pe care e bine pe cât posibil să le respectăm.
În cadrul Congresului Societăţii Europene de Oncologie medicală de la Amsterdam participanţii au discutat posibilele comportamente care cresc riscul de a avea o tumoare. Aceste comportamente sunt uşor de intuit şi sunt legate de stilul de viaţă. Lipsa activităţii fizice, fumatul, consumul exagerat de alcool, alimentaţia nesănătoasă şi obezitatea sunt factori de risc.
Măresc probabilitatea de a avea cancer de-a lungul vieţii. Nu s-a reuşit însă stabilirea unui nivel de risc concret pentru fiecare dintre cei cinci factori. Cu cât creşte riscul de avea cancer în cei care beau? Încă nu avem un număr precis – asta şi din cauza că apariţia cancerului este legată nu doar de comportamentul nostru, ci şi de factori genetici şi ambientali.
Totuşi, ceea ce este clar este faptul că activitatea fizică ajută foarte mult. Cine face circa trei ore de activitate fizică pe săptămâna are un risc mai scăzut de a dezvoltă o tumoare. Ce fel de mişcare? Nu neapărat la sala de sport – o mişcare agitată şi obositoare. Chiar şi o plimbare în ritm vioi sau mersul cu bicicletă sunt la fel de utile!
În ceea ce priveşte alimentaţia, consumul de fructe şi legume este important; riscă mai mult cine consumă grăsimi de origine animală, carne roşie şi produse cum ar fi salamul sau cârnaţii, în care de cele mai multe ori sunt incluşi conservanţi şi alte chimicale.
Fumatul şi consumul excesiv de alcool sunt la rândul lor dăunătoare şi asta nu doar în ceea ce priveşte cancerul.
Toate aceste reguli le ştiam deja, nu-i aşa? Cele 5 reguli: practicarea sportului, mâncatul sănătos, greutate corporală ideală, consumul limitat de alcool şi lipsa fumului le cunosatem bine fiecare dintre noi, chiar dacă nu reuşim să le respectăm întotdeauna.
Ceea ce a fost mai nou în cadrul concresului au fost discuţiile legate de posibila influenţă pozitivă pe care ar avea-o consumul de vitamine sau al aspirinei.
Există anumite studii care susţin că consumul de vitamine (în special vitamina D) ar preveni apariţia unor forme tumorale. Totuşi, situaţia nu este deloc clară. Dacă se iau în considerare mai multe date nu este clar dacă consumul de vitamine are sau nu un rol pozitiv.
Se pare că activitatea fizică este mult mai utilă decât consumul de vitamine! Chiar şi cercetătorii care au publicat rezultatele pozitive ale consumului de vitamine pentru prevenirea cancerului atrag atenţia că sunt necesare mai multe studii în viitor.
Aceeaşi concluzie legată de consumul de aspirina.
S-a obţinut rezultate pozitive în ceea ce priveşte forma tumorală a colonului şi rectului; cine consuma aspirină avea o probabilitate, se părea, mai mică să aibă aceste gen de cancer. Această din cauza unei substanţe din aspirină care are rol inhibitor al unei enzime care duce la transformarea celulelor normale în celule canceroase. Totuşi, în alte forme tumorale se pare că consumul de aspirină nu a jucat nici un rol pozitiv. În plus, avertizează cercetătorii, consumul pe perioada îndelungată al aspirinei creşte riscul unei hemoragii cerebrale! Deci efectele colaterale ar putea să fie extrem de serioase.
Cancerul este o bestie extrem de periculoasă şi complexă.
Ceea ce ne rămâne de făcut la ora actuală, în timp ce cercetătorii continuă să studieze mecanismele intime ale teribilei patologii, este să încercăm pe cât posibil să respectăm cele cinci reguli amintite anterior: să nu fumăm, să consumăm cât mai puţin alcool, să facem sport, să ne mentimen o greutate cât mai apropiată de cea ideală şi să mâncăm sănătos.