Sursa gds.ro
Asistența medicală comunitară este o parte a sistemului medical românesc mai puțin cunoscută și dezvoltată. Ministerul Sănătății și-a propus, încă din 2002, dezvoltarea unei rețele de asistență medicală comunitară prin intermediul căreia să se îmbunătățească accesul la servicii medicale pentru persoanele defavorizate. Totul a pornit ca urmare a lipsei acute de medici de familie în mediul rural. Acum, în Dolj există 93 de asistenți medicali comunitari în 72 de localități. Primii au fost angajați în anul 2004. Ei sunt oamenii din sistemul medical care ar trebui să fie cel mai aproape de pacienți, să supravegheze la domiciliu bolnavii cronici, pe cei imobilizați la pat, dar și gravidele, sugarii, copiii. Să meargă să facă informare cu privire la importanța vaccinării și să intervină în colectivități atunci când apar multe cazuri de îmbolnăvire, așa cum se întâmplă de ceva vreme cu bolnavii de rujeolă.
În sistemul medical există oameni plătiți de Ministerul Sănătătății să fie lângă pacient atunci când medicul nu poate ajunge, când bolnavul trebuie să își urmeze tratamentul acasă sau atunci când în comunități apar probleme de sănătate publică. Tot ei sunt oamenii care trebuie să bată din poartă în poartă și să educe populația cu privire la prevenția bolilor, să ofere sprijin mamelor în îngrijirea copiilor, să urmărească starea de sănătate a gravidelor, rata de vaccinare a copiilor din comunități sau problemele medicale ale bătrânilor.