După conflicte pe tema finanţării echipei de fotbal ACS Poli sau a contractelor pentru spaţii verzi, Robu îi acuză pe auditorii Curţii de Conturi de comportament abuziv ca urmare a unei cereri care vizează un concurs pentru postul de medic şcolar câştigat de un medic arab.

Autor LUCIAN PAULESCU  Sursa  ziuadevest.ro

E vorba de medicul Abid Atya Abdul Kareem, un cetățean arab, în vârstă de peste 55 de ani, angajat în martie 2016, pe postul de medic şcolar, fără a avea rezidenţiatul şi specialitatea în medicină de familie. Primarul Nicolae Robu susţine că pentru postul ocupat nu erau necesare aceste calificări, fiind suficient dreptul de liberă practică. Curtea de Conturi a solicitat, însă, toate documentele care au stat la baza concursului câştigat de medic: dosarul de concurs, precum şi ale concurenţilor acestuia, lucrările olografe şi cele privind interviul ale tuturor angajaţilor.

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro