Pentru a dovedi că nu este vinovat de luare de mită, infracţiune pentru care avea să fie şi condamnat definitiv, doctorul ieşean Paul Botez a apelat la o strategie de victimizare în timpul procesului.
Informaţia apare în motivarea Curţii de Apel Iaşi, instanţa care, în aprilie, l-a condamnat definitiv pentru Botez, la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare. Medicul ieşean, despre care inclusiv judecătorii spun că este unul dintre cei mai reputaţi chirurgi ortopezi din Iaşi, ar fi încercat să îşi denigreze pacientul căruia i-a cerut mită, inducând ideea că acesta este folosit de Poliţie şi Parchet împotriva sa. Denunţătorul este un ieşean din mediul rural, care, atunci când i s-ar fi cerut mită, avea dureri cumplite şi care are un handicap de vedere grav.