Premierul Mihai Tudose i-a cerut ministrului Florian Bodog, în deschiderea şedinţei de Guvern, ca în două săptămâni să prezinte un plan de reducere drastică a birocraţiei din Sănătate. Intervenţia premierului a avut la bază postarea prezentatoarei Magda Vasiliu, care a dezvăluit cât de bine se ocupă medicii italieni de băieţelul său, recent diagnosticat de cancer, dar şi câte piedici îi pune sistemul din România în efectuarea tratamentului.
"E public un caz care, în fapt, nu face altceva decât să atragă atenţia asupra birocraţiei, care a ajuns la cote extreme în cadrul sau şi în cadrul Ministerului Sănătăţii. Mai ales cei care se lovesc de această birocraţie sunt oameni bolnavi. Patru sute de mii de hârtii care trebuie plimbate de la medicul de familie la medicul specialist, care trebuie să-i dea scrisoare medicală, care trebuie să-i dea reţetă nu ştiu cine, care să se ducă după aia la farmacie... dacă nu le are pe toate, să se întoarcă săreia ciclul. Nu sunt sportivi de performanţă, cei aflaţi în situaţia aceasta. Vă rog frumos, cât de curând, hai să spunem două săptămâni, şi un proiect pe care să îl prezentaţi, închegat, de reducere a birocraţiei în acest sens. Nu se poate ca cineva, care este la tratament în străinătate, să fie nevoit să vină în ţară ca să demonstreze dincolo că e blonav sau ceva de genul acesta. Este tot caz medical, cred. Ce se întâmplă acum în anumite zone ale Ministerului Sănătăţii ar putea să facă obiectul unei structuri din Ministerul Sănătăţii - psihiatrie, chestii de genul ăsta", i-a transmis, joi, premierul Mihai Tudose ministrului Sănătăţii, Florian Bodog.