Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a tipărit până în prezent peste 4.000.000 de carduri de sănătate, distribuirea acestora urmând să se facă, gratuit, prin poştă, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele CNAS, Cristian Buşoi.

Buşoi a subliniat faptul că vor primi carduri de sănătate numai persoanele adulte.

"Distribuirea se va face în ordine alfabetică a judeţelor, dar vom încerca să tipărim pentru Bucureşti înainte de final, întrucât acesta era ultimul", a spus Cristian Buşoi.

El a precizat că s-a modificat soluţia informatică pentru achiziţionarea de cititoare ieftine şi că activarea cardurilor se va putea face la medicul de familie sau la orice alt furnizor de servicii medicale la care merge asiguratul.

Totodată, inscripţionarea pe card a datelor personale nu este obligatoriu să fie făcută concomitent cu activarea, ea va fi făcută la prima vizită a asiguratului la medicul de familie.

"În semestrul IV al anului 2014, poate chiar 1 ianuarie 2015, se va finaliza distribuirea cardului, iar decontarea serviciilor medicale se va face doar pe baza cardului de sănătate. Până acum, ritmul de producţie a cardurilor a fost de un milion pe lună şi se intenţionează să se ajungă la 1,5 milioane de carduri pe lună", a spus reprezentantul CNAS.

Potrivit acestuia, prin intermediul cardului va putea fi urmărit mai bine modul cum sunt trataţi pacienţii, frauda din sistem va fi mult redusă, iar securitatea cardului, a cititorului de card şi a sistemului este garantată.

El a spus că, după data de 15 ianuarie 2014, toţi furnizorii de servicii medicale (spitale, medici de familie, centre de dializă etc.) trebuie să îşi achiziţioneze cititoare de card.

Cristian Buşoi a adăugat că toate costurile pentru soluţia informatică au fost achitate, Ministerul Sănătăţii plătind deja cele aproape 4.000.000 carduri produse şi recepţionate, iar anul viitor urmând să se plătească restul de carduri, pe măsură ce acestea vor fi tipărite.

Şeful CNAS a mai declarat că în curând va fi realizat un Registru al asiguraţilor. AGERPRES (A, AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin)

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro