Sursa http://adevarul.ro

Autor Claudia Spridon

Milioane de euro din fondurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au fost deturnate pe numele unor pacienţi fictivi, în timp ce bolnavii care aveau cu adevărat nevoie de ajutor au fost lăsaţi să aştepte. Uneori până la ultima suflare.

Pacienţi români care au plătit asigurări de sănătate o viaţă întreagă au murit cu zile pentru că nu au primit tratamentul la care aveau dreptul de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Motivul: un grup infracţional organizat din care făceau parte şi şefii Casei Naţionale le-a interzis acestora accesul la instituţie. Procurorii anticorupţie susţin că Marian Burcea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, şi Ovidiu Munteanu, şeful Casei de Asigurări a Muncipiului Bucureşti, ar fi închis ochii la o fraudă de proporţii făcută pe seama bolnavilor aflaţi în faza terminală şi a celor imobilizaţi la pat. De aceea, cei doi, alături de alte 12 persoane, funcţionari, intermediari, dar şi reprezentanţi ai unor firme care au încasat ilegal milioane de euro, au ajuns în spatele gratiilor. Cu toţii sunt acuzaţi că au prejudiciat statul de peste 10 milioane de euro. Banii ar fi fost furaţi în două moduri.

Citeste mai departe

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro