Ți se întâmplă deseori să refuzi invitații în grupuri sociale de teamă că nu te vei simți în largul tău? Te temi că vei fi judecat de ceilalți când intri într-o încăpere? Sau este chiar mai rău de atât, gândul de a fi într-un grup de oameni îți dă palpitații?

Este imposibil să eviți viața socială în totalitate dacă vrei să duci o viață normală și știm, din numeroase studii și cercetări psihologice realizate de-a lungul anilor, că relațiile sociale bune sunt un factor major în fericirea noastră. “Anxietatea socială este cea mai comună formă de tulburare de anxietate. Studiile au arătat că afectează aproximativ 13-14% din oameni la un moment dat în viața lor, iar izolarea creată de anxietatea socială poate duce la singurătate și depresie, care nu fac altceva decât să scadă stima, încrederea de sine și multe alte efecte negative”, explică Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

De ce avem emoții în public?

Emoția este definită ca o reacție afectivă de intensitate mijlocie și de durată relativ scurtă, însoțită de modificări în activitatea organismului, oglindind atitudinea individului față de realitate. Cuvântul “emoție” provine din cuvântul latin “emotionis”, în traducere “impulsul ce  aduce reacții”.

“Emoţiile pot fi traduse şi prin energii în mişcare (e-motion, energy motion), deci au rolul de a face ca lucrurile să se întâmple în jurul nostru, deoarece suntem puşi în mişcare. Cu toții avem nevoi de bază adânci – pentru afecțiune, securitate, iubire, hrană, adăpost. Avem nevoie de statut, de semnificație, de atenție. Avem nevoie de stimulare, de exersarea creativității. Unele emoții ne conduc către experiențe care ne ajută să ne satisfacem aceste nevoi, iar altele ne îndepărtează de experiențe sau situații care, credem noi, ne-ar împiedica să satisfacem nevoile noastre esențiale. Gândește-te la poftă, dragoste, mânie – sunt emoții care ne motivează spre o experiență. Și gândește-te la emoții care ne îndepărtează de ceva - frică, teroare, dezgust. Sperăm întotdeauna că emoțiile noastre își fac bine treaba și ne conduc spre ceea ce este bun pentru noi. Dar uneori nu reușesc. Fobia sau anxietatea socială este una dintre ele. O altă problemă este că, cu cât eviți mai mult o situație, cu atât crește frica în jurul ei. Creierul tău emoțional trage concluzii din comportamentul tău: dacă eviți o situație tot timpul, înseamnă că este periculoasă. Așa că o să-ți ridice și mai mult teama de această situație pentru a se asigura că vei sta departe”, este de părere hipnoterapeutul Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

Ce este Anxietatea Socială?

Există o diferență între senzația de a nu te simți confortabil într-un loc în care nu cunoști pe nimeni și disperarea care poate să apară chiar și atunci când ești însoțit de prieteni sau familie. De asemenea, există o diferență radicală între anxietatea socială și starea de introversie, care este o caracteristică a personalităţii noastre, a temperamentului nostru.

“Nimănui nu îi place să fie judecat, criticat, să fie neplăcut de alții, însă pentru unii frica de a primi reacții negative din partea celorlalți se poate transforma în paranoia și panică în momentul în care intră în contact cu cineva. Persoanele cu tulburare de anxietate socială au o frică irațională de a fi urmărite, judecate sau evaluate, se simt irațional jenate și umilite. Anxietatea și disconfortul devin atât de extreme în unele cazuri, încât interferează cu viața de zi cu zi. Diferența între timiditate normală și anxietate socială este dată de severitatea și persistența simptomelor care se manifestă”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa.

Persoanele care suferă de tulburare de anxietate socială prezintă atât simptome emoționale, cât și fizice.

Dintre simptomele emoţionale, amintim: frica intensă de situații și locuri în care nu cunoști alte persoane, de a fi în centrul atenției, de a nu spune ceva nepotrivit, de situațiile în care ai putea să fii judecat, imposibilitatea de a stabili un contact vizual cu oamenii, teama că ceilalți ar putea să îți descopere frica, rușinea, teama de a părea prost, ciudat, teama de a mânca în fața altor oameni, eama de a purta discuții telefonice de față cu alte persoane, teama de a fi tachinat, de a se glumi pe seama ta etc.

Dintre simptomele fizice, cele mai evidente sunt: îmbujorarea, transpirația abundentă, tremuratul, tensiune musculară, bătăile puternice de inimă, probleme de respirație, gură uscată, bâlbâială etc.

“Consecințele tulburării de anxietate socială pot fi devastatoare, indivizii care suferă de aceasta fiind mai susceptibili de a fi singuri, de a atinge niveluri mai scăzute de educație și de a se îndrepta şi către alte afecțiuni precum depresia, abuzul de droguri și alcool. În general, un individ care suferă de anxietate socială are puțini oameni în jurul său și un istoric de muncă neregulat”, explică Eugen Popa.

Anxietatea socială poate fi combătută prin hipnoterapie

În opinia specialistului, anxietatea socială provine, de obicei, dintr-o anumită traumă ascunsă, inconștientă, și având în vedere că este o problemă care provine din subconștientul nostru, eforturile noastre conștiente de a lupta împotriva situației pot eșua cu ușurință. Acest lucru nu va face nimic altceva decât să ne scadă și mai mult încrederea de sine.

“Anxietatea socială este un comportament învățat. Nu te-ai născut cu această reacție; la un moment dat în viața ta s-a întâmplat ceva care a provocat mintea să gândească și să acționeze în acest fel. Cu toate acestea, poți învăța mintea să gândească șă să acționeze într-un mod complet diferit folosind hipnoterapia. Această metodă te ajută să îți schimbi sistemul de credințe și legăturile adânci care îți afectează viața. Îți poate stimula stima de sine și crește încrederea, ceea ce va duce la schimbarea atitudinii față de tine dar și față de ceilalți.  Te ajută să te relaxezi și să anulezi disconfortul fizic pe care îl simți când intri în contact cu alte persoane. De fapt, hipnoza te ajută să ajungi la baza problemei și este cel mai eficient mod prin care îți poți gestiona anxietatea socială”, spune hipnoterapeutul Eugen Popa.

Mai multe informaţii - https://www.eugencpopa.ro

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

 

Asociația Română de Hipnoză

Sediul Social: București, Str. Turnu Măgurele 1, Bl C3, ap 104, Sector 4
CUI: 31183986; Nr Înființare: 318/A/2014; Cod CAEN: 8559

Email: contact@AsociatiaRomanadeHipnoza.ro

Web: www.AsociatiaRomanadeHipnoza.ro

LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/asociatia-romana-de-hipnoza

Facebook: https://www.facebook.com/asociatiaromanadehipnoza

Tel: 0741 044 701; 0720071016

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro