Scandal la spitalul Râmnicu Sărat, după apariţia unui filmuleţ cu un doctor care îi spune la telefon unui superior că spitalul este nevoit să refuze internarea unor pacienţi, din lipsă de fonduri. Pe aceeaşi înregistrare, doctorul filmat pe ascuns pomeneşte despre un posibil caz de malpraxis. Este vorba despre moartea unui pacient la numai două ore după ce trecuse prin urgenţele spitalului din Râmnicu Sărat.
Autor Iulian Bunila Sursa adevarul.ro
Pe înregistrarea realizată de aparţinătorii unui bolnav de diabet pe care spitalul refuza să îl interneze apare doctorul primar Paul Eugen Rânja, în timp ce poartă o discuţie telefonică cu un superior.