Fost Consilier de stat la Guvernul României. Raul Pătrașcu, într-o postare pe Facebook ne prezinta dezastrul din Ministerul Sanatatii dupa 10 luni de guvernare PSD:
Autor Raul Patrascu Foto Facebook
„Deși toată lumea pare acum preocupată din nou de meciul Palada-Goțiu sau de ouăle lui Vosganian, vreau să discutăm despre ceva mult mai important, bilanțul dezastruos al Ministrului Sănătății după 10 luni de guvernare în care PSD a avut toată puterea și deci niciun obstacol în a îndeplini ce a promis:
1.) Țeapa salariilor și a programului de lucru.
Medicilor li s-au promis salarii de peste 3000 de euro + gărzi încă din 2018 în Programul de Guvernare. Nu numai că acest lucru nu se întâmplă, dar personalul din sănătate PIERDE bani prin legea salarizării din 1 ianuarie, în unele cazuri peste 30%! De asemenea, dl. Bodog nu a obținut NIMIC pentru medicii de familie și de ambulatoriu, o parte extrem de importantă a sistemului medical. În schimb, medicilor, și așa epuizați, li s-a prelungit programul de lucru de la 40 la 48 de ore pe săptămână, contrar Codului Muncii și însemnând încă o gardă neplătită.
2.) Falimentul funcțional al spitalelor.
Din subvențiile de 2.8 miliarde de lei necesare spitalelor prin lege pentru anul acesta, a livrat doar 0.9 miliarde în 10 luni. Aceștia sunt bani folosiți în principal pentru salarii iar în consecință spitalele nu au fonduri suficiente pentru remunerația medicilor și deci sunt nevoite să taie și din achizitii, chiar și cele de medicamente. Acum pacienții vin și cu paracetamol de acasă la internare.
3.) Inexistența vaccinurilor și a legii vaccinării.
Deși Guvernul Cioloș a lăsat suficiente stocuri de vaccinuri (anti-rujeolic/ROR, BCG sau hexavalent), în plină epidemie de rujeolă, Ministrul Sănătății nu a comandat noi doze pe noul buget decât la mult timp după ce au început să se semnaleze lipsuri, adică la începutul lunii aprilie. Consecințele sunt că și astăzi continuă epidemia de rujeolă și au avut loc peste 30 de decese. La fel, deși Guvernul Cioloș a lăsat o lege a vaccinării finalizată, gata de a fi trimisă în Parlament, legea nu e nici astăzi aprobată, la 10 luni de guvernare PSD.
4.) Bâlbâiala cu Institutul Cantacuzino.
După 9 luni în care nu a făcut nimic, Prim-ministrul Tudose a recunoscut incompetența Ministrului în privința managementului Institutului Cantacuzino și l-a transferat la Ministerul Apărării. În cele mai optimiste scenarii, această bâlbâială întărzie reînceperea activității Institutului cu cel puțin doi ani, datorită modificărilor legislative necesare de care guvernanții nici nu sunt încă conștienți. Între timp, românii duc lipsă de vaccinuri și cumpără la prețuri păguboase prin Minister.
5.) ZERO investiții din fonduri europene.
Deși Guvernul Cioloș a îndeplinit anul trecut în doar 3 luni toate condiționalitățile ex-ante necesare pentru accesarea fondurilor europene pe Sănătate pentru exercițiul 2014-2020 (condiționalități ce ar fi trebuit îndeplinite de Guvernul Ponta încă din 2014), la 10 luni de Guvernare, dl. Bodog a atras suma de ZERO fonduri europene pentru sănătate. Spre exemplu, s-ar fi putut termina dotarea centrelor de mari arși cu aceste fonduri.
6.) Populism legislativ ce duce la lipsa tratamentelor pentru pacienți.
Domnul Ministru s-a grăbit să desființeze comisiile administrative care aprobau tratamentele pentru boli cronice grave precum cele pneumologice sau hematologice, lăsând aprobarea acestora la îndemâna medicilor, dar fără să-i protejeze pe aceștia din urmă de capriciile Curții de Conturi. În consecință, medicii sunt reticenți să prescrie, iar pacienții rămân fără tratament, prescripțiile au scăzut cu peste 20%.
Lista ar putea continua dar ne-am lungi prea mult. Sincer, mă întreb mai exact ce a făcut echipa de la PSD în aceste luni la Minister?