Majorările salariale din ultimul an de zile a dus la apariţia unor anomalii în sistemul bugetar. S-a ajuns, astfel, la situaţii în care un director de instituţie sau un angajat cu o funcţie de conducere să aibă venitul mai mare decât preşedintele României.

Autor Dorin Ţimonea

 Sursa Adevarul.ro

Noua lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice, în vigoare de la data de 1 iulie 2017, impune o obligaţie a autorităţilor şi instituţiilor publice de a publica, de două ori pe an, o listă cu toate funcţiile şi cu salariile, primele şi celealte sume de bani aferente fiecăreia dintre acestea.   Actul normativ stabileşte ca aceste liste să fie publicate de două ori pe an, stabilind ca date fixe 30 martie şi 30 septembrie.

Prin urmare, primele astfel de liste trebuiau să fie publicate până la data de 30 septembrie 2017. În judeţul Alba doar o parte dintre instituţii s-au conformat acestei obligaţii legal.   Unele dintre cele mai mari venituri din sistemul bugetar sunt la Casa de Asigurări de Sănătate. Preşedintele – director general al Casei de Asigurări de Sănătate Alba, Silvia Puie, are un venit brut lunar de 17.516 de lei.

Un director executiv din cadrul CAS Alba, cu gradaţia 5, câştigă 14.941 de lei pe lună iar cel de-al doilea director executiv care are gradaţia 4 are un venit brut de 14.760 de lei lunar.

 

 

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro