România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu a reglementat „acordul prezumat” în cazul donatorilor de organe. Vorbim despre situaţiile în care persoane aflate în moarte clinică, nu au precizat din timpul vieţii, dacă sunt de acord ca organele lor să fie folosite pentru salvarea altor vieţi. Deşi lista de aşteptare conţine peste cinci mii de persoane, iar în 20 de ani au beneficiat de transplant doar o mie de români, autorităţile nu se grăbesc să rezolve această problemă. Un proiect de lege în acest sens a fost depus în 2008.

Sursa Digi24.ro

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro