Sursa medicalmanager.ro

Societatea Română de Cancer a câștigat un grant în valoare de 25.000 $ prin intermediul programului Seeding Progress and Resouces for the Cancer Community: Metastatic Breast Cancer (SPARC MBC Challenge), lansat la inițiativa Uniunii Internaționale de Control a Cancerului (UICC) în parteneriat cu Pfizer Oncology. Asociația este singura organizaţie din Europa Centrală și de Est între cei 20 de câștigători internaționali din acest an și, totodată, prima din România care a accesat vreodată un grant în cadrul programului.

La ediția din acest an a programului SPARC, a doua de la lansarea sa în 2015, s-au înscris 83 de organizații din toată lumea. În urma unei evaluări riguroase, doar 20 de participanți din 19 țări au fost selectați pentru a primi granturi cu o valoare totală de 500.000 dolari cu scopul de a susține și implementa proiectele ce răspund nevoilor specifice ale femeilor cu cancer metastatic de sân la nivel mondial.

Citeste mai departe

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro