GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANŢĂ DE URGENȚĂ
pentru stabilirea unor măsuri privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile oficiilor teritoriale ale Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate
În scopul evitării blocării activităţii din teritoriu a Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, prin imposibilitatea organizării, funcţionării şi a stabilirii atribuţiilor oficiilor teritoriale ale acesteia, în contextul prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate, prin care se instituie data de 15 decembrie 2017 ca termen-limită pentru aprobarea, prin ordin comun al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate şi al ministrului sănătăţii, a standardelor şi a metodologiei de acreditare, valabile pentru primul ciclu de acreditare a unităţilor sanitare din ambulatoriu,
--văzând dispoziţiile art. 249 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora Casa Naţională de Asigurări de Sănătate încheie contracte numai cu unităţile sanitare acreditate, în condiţiile în care aplicabilitatea excepţiei prevăzute la alin. (4) al aceluiaşi articol încetează la data de 31 decembrie 2017, şi pentru evitarea situaţiilor în care populaţia nu armai avea acces la serviciile de sănătate furnizate de către unităţile sanitare din ambulatoriu datorită imposibilităţii contractării în sistemul de asigurări sociale de sănătate,
--ţinând cont de imperativul consolidării cadrului legal pentru funcţionarea Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate şi a oficiilor teritoriale ale acesteia, astfel încât să fie posibilă pregătirea pentru evaluare a unităţilor sanitare din ambulatoriu şi să poată fi iniţiat procesul de evaluare în vederea acreditării acestora, având în vedere faptul că dreptul la sănătate este garantat prin Constituţie, iar România şi-a asumat prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană obligaţii în materia garantării vieţii, sănătăţii şi siguranţei pacientului, aspecte care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articol unic. — Oficiile teritoriale ale Autorităţii Naţionale de personalitate juridică, iar organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Management al Calităţii în Sănătate sunt structuri cu acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
PRIM-MINISTRU
MIHAI TUDOSE
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Roxana-Cezarina Bănică
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate,
Vasile Cepoi
p. Ministrul muncii şi justiţiei sociale,
Adrian Marius Rîndunică,
secretar de stat
Bucureşti, 6 decembrie 2017.