Stiu ca va asteptati sa cititi mesaje cu zurgalai si miros de cozonaci si imi cer iertare daca aceasta postare nu e ceva la care va asteptati..
Suntem foarte foarte diferiti, avem puncte de vedere uneori diametral opuse.
Unii au liste mari, unii mici.
Unii consulta zilnic, altii se duc la cabinete cu pauze.
Unii au angajati, altii nu.
Unii sunt patroni, majoritatea, dar sa nu ignoram procentul mare al celor care sunt deja angajati. La lanturi sau la colegi.
Unii sunt aici, altii sunt prin lume, haihui, mai impliniti, dar cu o bucata de inima intre noi.
Unii fac dermatoscopie, altii nu fac decat trimiteri pe banda.
Unii predau rezidentilor, altii dau inca trimiteri pacientilor cu HTA nou descoperita.
Unii au cabinet in Dorobanti, altii in Feresti-Vaslui.
Unii stau in vile somptuoase, altii dorm in mansarda cabinetului.
Unii au copii si neveste, altii doar un caine maidanez sau cinci si trei pisici.
Unii sunt alcoolici, altii workaholici.
Unii stau ca huhurezii pana noaptea tarziu, altii dorm pe ei si cand sunt trezi.
Unii au loc pe gaura cheii, altora le trebuie doua oglinzi in casa.
Unii butoneaza fluent si au telecomanda si la pix, altii nu-nteleg nimic din nebunia asta informatica.
Dar nu are importanta. Toti suntem platiti ca cersetorii intr-o tara care nu pune pret pe sanatate.
Invatam ca netotii stupizenii legislative in loc sa aprofundam interactiuni medicamentoase.
Am ajuns sa facem efectiv asistenta sociala de dimineata pana seara, cu ochii la pacientii nostri saraci si saraciti, de mila carora nici revolte nu ne mai putem permite! Calculam pretul unei retete din soft, ca sa fim siguri ca pensionarul din fata noastra si-o poate permite o luna intreaga...
Stoarcem cuvintele in fel si chip ca sa convingem noua generatie de mame vegane sa-si vaccineze pruncii care le strica somnul.
Ne caciulim intre noi, colegi de restriște, pentru o scrisoare prost scrisa sau un concediu medical incomplet...
Ce-am ajuns!
Atat de diferiti, la fel de umiliti!
Vreau sa va atrag atentia ca pe langa mizeriile zilnice pe care le înghițim cu totii, exista una mai importanta, deasupra tuturor. Una care ne-a sadit frica adanc. Faptul ca suntem monitorizati pas cu pas. Controlati, urmariti, haituiti cu amenzi care ne dor, fiindca ne iau si putinul abia castigat...
Nu va faceti iluzii ca vom scapa usor din perioada asta. Va amintiti la revolta versus Duta cum auzeam zvonuri ca in nu stiu ce judet au semnat nu stiu cati si sunand la colegii nostri care pichetau casele, aflam ca nu e real? Lucratura, cum am aflat ulterior...
Va amintiti cum v-am povestit ca la sedinta la CNAS fiind, directorul IT al CNAS a afirmat, cand se diacuta despre medicul inlocuitor, ca la momentul discutiei, in cabinetul uneia dintre noi se folosea semnatura electronica?!
Lucrurile s-au schimbat, s-au modernizat. Daca ne gandim bine, semnaturile pe aditional se pot contabiliza oarecum laborios, dupa plimbarea hartiilor.
Dar serviciile efectuate pe semnatura electronica sunt extrem de simplu de monitorizat: doar te uiti la ecran si stii in orice secunda, in orice colt de tara, unde se efectueaza servicii medicale. Asta e cea mai importanta monitorizare! Cineva stie mereu ce faci!
Daca adaugati la asta, minciunile cu care ne-am obișnuit (cand toti zicem ca SIPE nu merge, de exemplu, toata tara fierbe, pe forumul softistilor se scrie clar ca nu merge, ei bine la CNAS totul merge uns...) sper ca stiti ce va urma.
Vor urma comunicari in presa ca se lucrează intens, MF ofera servicii pe banda, nici vorba ca pixul jos.
Cei mai timizi se vor intimida, vor alege sa creada presa si CNAS, asa cum citesc preponderent mesajele CNAS, NU PE ALE VOASTRE, in loc sa isi urmeze colegii curajosi.
Cei curajosi vor tine calculatorul inchis, vor lucra pe registre, nu vor aparea in maretul sistem cu niciun serviciu...
De asta, numarul e important. De asta conteaza sa fim impreuna. Fiecare curajos sa-si ia langa el un temator, sa treaca peste resentimente, orgolii, supararile de peste an, peste ceea ce ne face atat de diferiti.
Suntem diferiti. Foarte. Dar in umilinta asta suntem unul si-am putea s-o reparam.
Nu stiu de ce am profitat de momentul acesta de liniste sa va scriu. Poate de vraja sarbatorilor, de linistea asta greu de suportat cand noi suntem atat de satui si atat de revoltati.
As fi vrut sa avem un Craciun cu stelute si miros de cozonaci, cu tihna si zapada, poate unii dintre noi au parte de asta, dar teama mi-e ca multi nu.
Si-n loc de urare, luati aminte la zilele astea in care ne-am putea croi viitorul, noua si tinerilor care au devenit de curand medici de familie. Si nu va lasati cotropiti de ochiul acela!
|