Simplu.
E vorba de un cumul de motive si circumstante care pot fi analizate prin a vedea cine anume sunt medicii din spitale.
Sa le facem un profil, gen.
Disclaimer: Urmatoarea analiza se vrea a tinti majoritatile, stiu ca exista exceptii iar daca esti exceptia si tii mortis sa imi atragi atentia ca existi simte-te liber sa o faci dar sa fii constient ca nu e cazul.
In general, medicii care au cunostintele necesare pentru a fi acceptati in strainatate, pleaca.
In general, medicii care nu au atasamente extraordinare fata de cineva sau ceva din tara, pleaca.
In general, medicii care vor sa practice meserie la standarde inalte, de dragul meseriei, pleaca.
In general, medicii care au o chemare deosebita fata de "facerea de bine", in cazul romanicii redusa in mod abject la insusi principiul de "primum non nocere", observa ca nu pot face bine si pleaca.
In general, medicii care doresc un parcurs intelectual, stiintific, care implica cercetare, observa ca nu il pot avea si pleaca.
Cine ramane?
Raman doua categorii de medici.
Prima e constituita din cei pentru care atasamentele sunt atat de puternice incat plecarea e imposibila dar pentru care celelalte criterii enumerate mai sus nu sunt "deal-brakere". Adica un fel de "Nu pot sa plec de dragul lu' Ionica da' nici nu vreau sa renunt la zeci de ani de scoala asa ca daca imi mai moare cate unu' asta e, nu e bai, o sa incerc sa adorm gandindu-ma ca si eu sunt tot o victima a entitatii abstracte numita sistem si ca nu am ce face.
A doua e constituita din cei pentru care parvenirea e singurul obiectiv in viata. Cei care vor titluri in fata numelui. Cat mai multe titluri. Nu prea au nimic din dorintele enumerate mai sus iar viata umana nu prea inseamna mare lucru pentru ei. Sigur, le place când li se multumeste pentru salvarea lu' Gigel dar daca moare Gigel nu e mare bai. Astia nu au cunostinte extraordinare medicale caci daca le-ar avea ar fi sef de sectie la clinica Mayo. Nu au chemare catre partea tehnica pentru ca abilitatea de a folosi tehnici moderne nu impresioneaza pe nimeni si, in plus, necesita efort. Nu au grija prea mare de bunastarea pacientului caci succesul nu e masurat in raport morti/scapati ci in apelativ.
Pe scurt, o parte din medicii din spitale tac pentru ca si-au erodat principiile si caracterul prin "romanisme" repetate pana la punctul in care au devenit in mod paradoxal si nepasatori si tematori de a pierde locsorul pe care in urma tuturor compromisurilor cu "sistemul" l-au obtinut in sfarsit, locsor care nu are nici o miime din valoarea morala a ceea ce au cedat, cedeaza si vor ceda pentru el dar a carui pierdere ar anula intreaga cedare si le-ar distruge definitiv egoul si asa expandat artificial si teribil de fragil.
Iar cealalta parte sunt insusi "sistemul"...
Autor Emanuel Labor
medic la Spitalul de Psihiatrie Sfanta Maria
