Sute de părinţi din Târgovişte au semnat o petiţie pentru a o "salva" de la pensionare pe doctoriţa pediatru Mărioara Ştefan, care este şi medic de familie.
Oficialii DSP Dâmboviţa consideră că medicul are vârsta potrivită pentru a se retrage şi i-au forţat mâna în această direcţie "spunând că are prea mulţi pacienţi", potrivit plângerii.
Medicul spune că la mijloc este vorba şi despre neîndeplinirea schemei de vaccinare pentru rujeolă. "Are mulţi pentru că este foarte bună.
Cred că toată lumea o ştie pe doamna doctor Mărioara Ştefana. Este cel mai dedicat şi implicat medic pediatru pe care îl cunosc. Medicina înseamnă totul pentru ea, se implică cu tot sufletul pentru fiecare pacient. Şi-a dedicat viaţa răspunzând la telefoanele noastre, chiar şi în timpul liber sau după 24 de ore de gardă. Vreau să ne mobilizăm să nu lăsăm să se întâmple asta", se arată în petiţia online.
Cred ca toata lumea o stie pe dna. doctor Marioara Stefana.
Este cel mai dedicat si implicat medic pediatru pe care il cunosc. Medicina inseamna totul pentru ea, se implica cu tot sufletul pentru fiecare pacient.
Cei de la Directia de Sanatate Publica Targoviste considera ca dna doctor are varsta potrivita pentru a se retrage si incearca sa ii forteze mana in aceasta directie spunand si ca are prea multi pacienti. (Are multi pentru ca este foarte buna).
Si-a dedicat viata raspunzand la telefoanele noastre, chiar si in timpul liber sau dupa 24 de ore de garda.
Vreau sa ne mobilizam,sa nu lasam sa se intample asta.
Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
(Eveniment cu prezenta fizica)