Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, spune ca faptul ca medicii vor avea salarii mai mari "categoric" nu se va traduce in servicii medicale mai bune. In ce priveste problema medicamentelor care lipsesc, desi statul e obligat sa le asigure, Pintea, care a fost aproape 9 ani manager de spital, spune ca inca se informeaza "asupra acestui fenomen", dar le cere pacientilor sa aiba incredere ca situatia se va rezolva.
Intrebata la RFI Romania daca majorarile de salarii din sistemul medical, pe care le-a anuntat la preluarea mandatului, se vor reflecta in serviciile oferite pacientilor, care nu vor mai fi pusi in situatia sa dea mita pentru a fi tratati corespunzator, Pintea a raspuns ca nu poate avea astfel de certitudini.