Lupta pentru fiecare viață este cruntă într-o secție de Terapie Intensivă pentru bolnavii de COVID-19 în stare critică. Fiecare respirație este o victorie, atât pentru ei, cât și pentru medicii care încearcă să îi salveze. O fac în cele mai dure condiții de care au avut parte, unii după ani mulți petrecuți printre oamenii grav loviți de boală. În costume etanșe, cu multe rânduri de măști și mănuși, care nu permit virusului să treacă. Dar nici corpului să respire, deși e vară, iar aer condiționat în saloane nu este, tocmai pentru ca virusul să nu se poată răspândi. Jurnaliștii Digi24, Bogdan Ocnaru, Florin Dizanov și Marian Tănase, au filmat în Secția de Terapie Intensivă pentru pacienții COVID-19 din Târgoviște. Vorbim de județul cu o creștere galopantă a numărului de cazuri noi. Și veți vedea, aproape toate paturile din spital sunt ocupate. Vă atragem atenția: urmează imagini cu un puternic impact emoțional.
Citeste integral - click aici