Proiectele pilot privind statutul spitalelor şi creşterea veniturilor medicilor şi echipelor medicale vor fi trimise spre avizare Guvernului, în această săptămână, a anunţat, marţi, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, într-o videoconferinţă cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică

"În cursul viitoarelor săptămâni, va pleca la avizare şi proiectul de lege de modificare a Legii 95/2006, care cuprinde o serie de reglementări noi respectiv: malpraxisul, îmbunătăţirea activităţii colegiilor profesionale, medicina comunitară, statutul ambulanţei, prevederi referitoare la medicamente, transplant, măsuri de reorganizare în sistemul sanitar", a mai spus ministrul Nicolăescu.

Potrivit lui Nicolăescu, în jurul datei de 20 februarie, va fi gata şi ultima formă a proiectului privind rezidenţiatul.

"Odată avizate şi asumate de către guvern, aceste proiecte vor fi înaintate spre a fi dezbătute de către Parlament", a adăugat ministrul.

În ceea ce priveşte hotărârile de guvern ce ţin de reforma sănătăţii, ministrul a vorbit, cu acelaşi prilej, despre comasarea unor termene de avizare.

"Pentru a câştiga timp în procesul de aprobare şi aplicare, dar şi pentru a asigura coerenţa reglementărilor legale am decis ca Hotărârea de guvern privind pachetul de bază să conţină atât pachetul de bază în sine, cât şi normele sale de contractare, care erau anterior stipulate în Contractul cadru. Aşadar, în locul a două hotărâri de guvern succesive, cea privind pachetul şi cea privind Contractul cadru, vom avea o sigură Hotărâre de guvern cu două anexe: una cuprinzând lista serviciilor oferite prin pachetul de bază, cealaltă având normele şi condiţiile de contractare. Şi deci nu va mai exista Contractul cadru de sine stătător aşa cum îl cunoaşteţi din anii precedenţi", a precizat Nicolăescu.

Pe de altă parte, în această săptămână, vor fi încheiate discuţiile privind pachetul de bază, în paralel lucrându-se la normele de contractare, astfel încât această hotărâre să fie aprobată de guvern în cel mai scurt timp, având în vedere faptul că preconizăm introducerea pachetului de bază de la 1 aprilie, a spus ministrul Sănătăţii.

În legătură cu noua listă de medicamente compensate, ministrul a spus că aceasta este în faza de evaluare a contestaţiilor.

"Deocamdată, sunt încă discuţii cu producătorii de medicamente, pentru acoperirea integrală din taxa clawback a impactului financiar creat prin introducerea noii liste. Elaborăm un calendar de lucru privind auditarea trimestrială, urmărirea costurilor", a precizat Eugen Nicolăescu.

Ministrul a ţinut să precizeze şi că vor fi continuate dezbaterile cu privire la Strategia Naţională de Sănătate, estimând că aceasta ar putea fi aprobată de Guvern până a sfârşitul lui aprilie.

Eugen Nicolăescu a mai spus că instituţia pe care o conduce are în lucru o serie de acte normative referitoare la organizarea sau reorganizarea unor structuri de specialitate din sistemul sanitar, cum ar fi Agenţia Naţională de Investiţii şi Licitaţii Naţionale, Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Agenţia Medicamentului, Institutul Naţional de Sănătate Publică, Agenţia de Evaluare a Tehnologiilor Medicale şi Agenţia Naţională de Transplant.

"În acest proces de reorganizare am pornit de la ceea ce nu funcţionează în momentul de faţă în sistemul sanitar, de la ariile deficitare şi avem ca obiectiv îmbunătăţirea activităţii în aceste zone, creşterea performanţei, a eficienţei, inclusiv în cheltuirea banilor publici. Modul în care funcţionează fiecare dintre aceste domenii se reflectă asupra sistemului sanitar şi implicit asupra serviciilor oferite pacienţilor. Avem ca dată limită 15 mai 2014, astfel încât să putem transpune în practică obiectivele de reformă asumate", a explicat ministrul Sănătăţii.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro