Eugen Nicolăescu, la raport: a explicat ce se întâmplă cu proiectele promovate de Ministerul Sănătății! În jurul datei de 20 februarie vom avea ultima formă a proiectului privind rezidenţiatul, a anunțat ministrul Sănătății. Eugen Nicolăescu a enumerat stadiul în care se găsesc proiectele promovate de acest minister.
- Săptămâna trecută a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă de modificare a Legii 95/2006.
”Ordonanţa de urgenţă a constituit primul pas esenţial în reforma sănătăţii, stabilind cadrul legal pentru introducerea celorlalte politici de reformă. Mă refer aici în primul rând la pachetul de bază, pachetul minimal şi pachetul de programe naţionale, dar şi la alte măsuri de reorganizare care să conducă la creşterea eficienţei şi performanţei sistemului sanitar”, a afirmat Eugen Nicolăescu.
- Următorii paşi legislativi, precizează Eugen Nicolăescu, sunt înaintarea către Parlament a proiectelor de lege pe care Ministerul Sănătăţii le-a avut în dezbatere publică şi le-a finalizat, precum şi adoptarea de către Guvern a Hotărârilor care decurg din aprobarea Ordonanţei.
În cursul acestei săptămâni pleacă la avizare proiectele de lege pe care Ministerul Sănătăţii le-a avut în dezbatere publică, este vorba despre cele două proiecte-pilot, privind statutul spitalelor şi creşterea veniturilor medicilor şi echipelor medicale, iar în continuare va pleca la avizare şi proiectul de lege de modificare a Legii 95/2006, care cuprinde o serie de reglementări noi dintre care menţionez: malpraxisul, îmbunătăţirea activităţii colegiilor profesionale, medicina comunitară, statutul ambulanţei, prevederi referitoare la medicamente, transplant, măsuri de reorganizare în sistemul sanitar, afirmă Eugen Nicolăescu.
Aceste proiecte au fost discutate şi convenite cu reprezentanţii sistemului sanitar, ai asociaţiilor de pacienţi, ai colegiilor profesionale, ai sindicatelor, susține ministrul.
- În jurul datei de 20 februarie, vom avea ultima formă a proiectului privind rezidenţiatul, a anunțat Eugen Nicolăescu. Proiectul privind rezidenţiatul a fost modificat și repostat, în cursul anului trecut, spre dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Sănătății. Au fost multe observații legate de ceea ce au propus inițial autoritățile, un exempluaici
”După avizare şi asumarea lor de către guvern, aceste proiecte vor fi înaintate spre a fi dezbătute de către Parlament”, a anunțat Eugen Nicolăescu.
- Eugen Nicolăescu a anunțat că a decis ca hotărârea de guvern privind pachetul de bază să conţină atât pachetul de bază în sine, cât şi normele sale de contractare, care erau anterior stipulate în Contractul cadru, ”pentru a câştiga timp în procesul de aprobare şi aplicare, dar şi pentru a asigura coerenţa reglementărilor legale”.
Hotărârea de guvern va avea două anexe: una cuprinzând lista serviciilor oferite prin pachetul de bază, cealaltă având normele şi condiţiile de contractare: ”Deci, nu va mai exista Contractul cadru de sine stătător aşa cum îl cunoaşteţi din anii precedenţi”.
Săptămâna aceasta vor fi finalizate discuţiile cu privire la pachetul de bază, în paralel se lucrează la normele de contractare, astfel încât această hotărâre să fie aprobată de guvern în perioada următoare, căci se preconizează introducerea pachetului de bază de la 1 aprilie, încheie Eugen Nicolaescu.