Odată cu scăderea temperaturilor debutează sezonul virozelor respiratorii. Medicii atrag atenţia că în această perioadă a anului, copiii sunt cei mai expuşi riscului de a se îmbolnăvi de o afecţiune legată de aparatul respirator superior.
Avertismentul medicilor este evidenţiat şi de datele statistice care arată că în sezonul rece aproape 42% dintre copii sunt expuşi riscului de a se îmbolnăvi de gripă. Mai mult, cifrele arată că 50% dintre afecţiunile acestei perioade la copii sunt viroze respiratorii.
În caz de îmbolnăvire, chiar şi atunci când e vorba de o banală răceală, părinţii vor să le asigure celor mici servicii medicale de calitate. O asigurare privată de sănătate destinată exclusiv copiilor şi adaptată nevoilor lor poate reprezenta soluţia la astfel de situaţii.
Dr. KID de la Metropolitan Life este prima asigurare de sănătate din România dedicată copiilor. Produsul le oferă celor mici beneficii importante pentru sănătatea acestora, protecţie 24 de ore din 24 în cazul unor situaţii dificile, cum ar fi spitalizare, intervenţie chirurgicală, fracturi sau arsuri, dar şi în cazul diagnosticării cu o boală gravă sau în eventualitatea unui accident. Mai mult, la orice pachet al asigurării se poate ataşa o componentă de investiţii, astfel încât Dr. KID să poată fi pentru părinţi soluţia completă de protejare a sănătăţii copilului şi de investire a economiilor pentru viitorul acestuia.
”Am ţinut cont de preocuparea tot mai mare a părinţilor pentru protecţia copiilor, dar şi de statisticile care arată nivelul crescut al îmbolnăvirii cu o afecţiune gravă şi al accidentelor la copii. În plus, o concluzie a grupurilor de discuţii organizate cu părinţii a fost că, după ocrotirea sănătăţii copiilor, a doua responsabilitate principală a noastră ca părinţi este asigurarea unei educaţii alese pentru ei. Cu Dr. KID, Metropolitan Life oferă părinţilor această soluţie completă, atât prin beneficiile unice, cât şi prin experienţa locală şi globală a companiei”, a declarat Emilia Bunea, CEO Metropolitan Life.
Dr. KID garantează primirea sumei asigurate stabilite în cazul în care copilul este diagnosticat cu una din cele 20 de afecţiuni grave pentru care asigurarea Dr. KID oferă acoperire. Dintre acestea, 10 afecţiuni au incidenţa cea mai mare în rândul copiilor printre care cancer, poliomielită, meningită, encefalită, hepatită cronică activă, epilepsie sau alte afecţiuni care sunt o ameninţare pentru viaţa copiilor.
În plus, Dr. KID protejează financiar copilul cu o rentă lunară oferită timp de 5 ani cu scopul ca acesta să-şi continue studiile în cazul decesului din accident al părintelui. De asemenea, părintele primeşte o indemnizaţie şi în cazul apariţiei invalidităţii totale şi permanente în urma unui accident suferit de acesta.
Mai mult, pentru că statisticile arată că 80% din accidentele în care sunt implicaţi copiii se produc în casă, iar în vacanţă copiii sunt mai expuşi riscurilor, poliţa Dr. KID dublează beneficiile în cazul în care copilul întâmpină astfel de situaţii dificile în perioada vacanţei de vară: fracturi, arsuri sau chiar apariţia invalidităţii permanente.
Părinţii le pot face copiilor o astfel de asigurare privată de sănătate încă din prima zi de viaţă şi până la vârsta de 17 ani, beneficiile poliţei fiind oferite până la împlinirea vârstei de 23 de ani de ani, în cazul în care copilul îşi continuă studiile după liceu. Important de ştiut este că se ţine cont şi de vârsta pe care o are părintele. Acesta trebuie să aibă între 18 şi 64 de ani.
Asigurarea Dr. KID poate fi încheiată fără să fie necesară o evaluare medicală a copilului sau părintelui, fiind disponibilă în 4 pachete de beneficii, în funcţie de nivelul de protecţie ales de părinţi. Costul asigurării porneşte de la 44 lei, poliţa putând fi achiziţionată din alocaţia lunară a copilului.