Tratatele de medicină trase la xerox după care studiază doctorii din România care nu-şi permit să le cumpere, în comparaţie cu ediţiile pe care aceştia le folosesc în Germania. Foto: Elena Stancu.
Maria Barbu a încercat. Şi-a căutat un loc de muncă într-o localitate mică, în speranţa că va scăpa de relaţiile de nepotism şi de corupţie prin care se construiesc carierele în oraşele mari.
Dar până şi într-un oraş cu 8.000 de locuitori, managerul spitalului i-a cerut 5.000 de euro ca s-o angajeze. „Am discutat la el în birou şi mi-a zis direct cât mă costă“, spune ea.
Barbu nu a renunţat la principiile sale, dar şi-a lărgit căutările. La mii de kilometri distanţă, un spital din oraşul german Kassel i-a oferit un loc de muncă. L-a acceptat, iar mutatul într-o altă ţară a costat-o un împrumut de 5.000 de euro, exact valoarea mitei pe care a evitat-o.
A mers cu soţul său până în Germania cu un Renault Clio vechi care este parcat acum în faţa casei. Barbu glumeşte că este „singură maşină din Kassel care poluează“. Are încă un număr de înmatriculare românesc.
Într-o încăpere decorată cu o icoană adusă de acasă, Barbu recunoaşte că această decizie a fost neobişnuită pentru cineva ca ea. Prietenii ei nu au crezut niciodată că se va alătura exodului de doctori români care pleacă să muncească în străinătate.
„Nu sunt genul de om care pleacă în aventură“, spune ea în timp ce mă serveşte cu ciorbă de perişoare într-o farfurie de lut. „Sunt mai fricoasă din fire.“
Cu toate astea, e bucuroasă că a venit în Germania, deşi s-a obişnuit greu cu zilele înnorate din nordul Europei. „Mă simt respectată de pacienţi şi de societate“, spune Barbu. „Când am fost într-o instituţie publică să-mi rezolv nişte probleme cu actele, am simţit că am un statut ca doctor.“
Colegii ei din România nu se bucură de acelaşi respect. Profesia de doctor este considerată coruptă la scară largă. Pacienţii dau şpagă când merg la doctor. Mulţi insistă ca doctorul să accepte, sperând că astfel vor fi îngrijiţi mai bine. Doctorul lipsit de scrupule prins în flagrant a devenit o figură obişnuită în atacurile mediatice ale ştirilor TV sau ale tabloidelor.
În spitalele mici din România lipsesc doctorii şi echipamentul medical. Foto: Cosmin Bumbuţ
Dar în spatele acestei demonizări stă o cultură a corupţiei mai puţin vizibilă ale cărei victime sunt şi angajaţii din sistemul medical.
La fiecare pas al carierei lor, doctorii şi asistentele din România se confruntă cu un sistem acuzat că recompensează corupţia şi nepotismul ca pe nişte virtuţi.
Bineînţeles, mulţi dintre ei se împotrivesc corupţiei. Dar, în acelaşi timp, alţii plătesc sume ilicite pentru a-şi asigura calificarea, angajarea şi promovarea.
Sumele pot fi mari, câteodată de zeci de mii de euro. Acestea sunt justificate într-o economie afectată de probleme majore, în care medicina oferă promisiunea rară a unui serviciu stabil, deşi insuficient remunerat. În plus, valoarea şpăgilor plătite poate fi recuperată din şpăgile primite.
Reportajul realizat de Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) dezvăluie cum corupţia dintre medici creează un cerc vicios în care sunt angrenaţi pacienţii lor şi generaţiile succesive de doctori.
„Toţi absolvenţii, în afară de fericite excepţii, sunt forţaţi să intre în acest sistem de corupţie şi să-l justifice“, spune sociologul Vintilă Mihăilescu, profesor universitar la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. „Cea mai mare vină morală e în amonte“, mai adaugă, explicând că doctorii care plătesc pentru locurile lor de muncă vor accepta mită de la pacienţi pentru a-şi recupera investiţiile.
O IMAGINE ŞIFONATĂ
Toţi românii care îşi plătesc contribuţiile la stat au dreptul la îngrijire medicală gratuită.
În spitalele de stat, medicii rezidenţi câştigă în jur de 200 de euro pe lună, iar medicii specialişti, în jur de 500. Până şi unui specialist îi rămân destul de puţini bani după ce plăteşte o chirie într-un oraş ca Bucureşti.
Mulţi doctori îşi suplimentează veniturile făcând gărzi sau lucrând ore suplimentare în spitalele private – puţine ca număr, dar profitabile.
Corupţia din spitalele sârbeşti: Organizaţia non-profit Serbia on the Move a iniţiat recent un serviciu de SMS prin care poate fi semnalată corupţia din sistemul medical. Aproape o treime dintre cazurile înregistrate erau legate de corupţia la angajare. Doctorii şi asistentele s-au plâns că li s-au cerut bani atunci când au vrut să se angajeze, explică Predrag Stojicic, preşedintele organizaţiei Serbia on the Move. El spune că valoarea mitei variază între 5.000 şi 15.000 de euro, sumele cele mai mari fiind solicitate în oraşe dezvoltate precum Belgrad, Novi Sad şi Nis. Stojicic mai spune că o parte a acestei probleme se datorează sistemului de învăţământ care produce mai mulţi doctori decât are Serbia nevoie.
Mii de doctori au plecat din România în cei şase ani de când ţara a intrat în Uniunea Europeană. Printre motivele invocate de ei se numără salariile mici şi corupţia pe care o generează veniturile lor scăzute.
„Făra mită nu poţi să trăieşti ca doctor în România şi a accepta mită mi se pare imoral“, spune Adina Derevenciuc, care a plecat în Germania după ce a terminat facultatea de medicină. „Nu am vrut sub nici o formă să lucrez într-un spital de stat, pentru că mi se pare un sistem bolnav.“
Cătălina Marioara, o studentă la medicină din România plecată în Greifswald, Germania, cu o bursă Erasmus, spune că a fost surprinsă de contrastul dintre cele două ţări. „Nu aş putea accepta niciodată ceva de la pacienţi. Dacă aş rămâne în România, ar trebui să mă bazez doar pe ajutorul părinţilor“, spune ea.
Liberi să lucreze în Uniunea Europeană, doctorii din România s-au îndreptat către Franţa, Germania şi Marea Britanie, unde salariile sunt substanţial mai mari decât acasă.
Abilităţile lor – la care se adaugă disponibilitatea de a face gărzi dificile – au suplinit deficitul sever de doctori din spitalele occidentale.
Dar în timp ce doctorii care lucrează în străinătate se bucură de apreciere, doctorii din România se luptă cu salariile mici, lipsa echipamentului medical şi cu o imagine din ce în ce mai proastă creată de scandalurile legate de corupţia din sistemul medical.
Cu toate astea, pacienţii sunt de multe ori părtaşi la corupţia din sistem insistând – fie din frică, fie din recunoştinţă – ca doctorii care-i tratează să accepte bani de la ei. Doctorii au declarat că, de multe ori, dacă refuză un pacient, atunci el crede că nu se mai poate vindeca.
„Salariile doctorilor sunt mici, prea mici“, spune o femeie de 33 de ani care a preferat să-şi păstreze anonimatul. Ea a declarat că i-a oferit bani ginecologului care a ajutat-o să ducă la bun sfârşit o sarcină dificilă.
Altă femeie, care a dorit, de asemenea, să-şi păstreze anonimatul, a spus că încercat în repetate rânduri să-i ofere un plic cu bani doctorului care i-a operat sarcina extrauterină.
„Doctorul nu a vrut să primească banii. M-a tot evitat, aşa că m-am dus la el acasă după ce am fost externată. Plicul era şifonat din cauză că l-am tot cărat cu mine prin spital, l-am ţinut în halat şi sub pernă“, spune ea. „Presupun că am făcut asta ca pe o formă de mulţumire… şi pentru liniştea mea sufletească.“
Oscilând între etică şi exigenţele profesiei, mulţi doctori funcţionează după un cod informal. Ei nu pretind nimic, dar acceptă şpăgile oferite de pacienţi.
NICI O RECLAMAŢIE
La fel ca multe alte lucruri care nu funcţionează în România de astăzi, corupţia din sistemul medical s-a format cumva la intersecţia dintre tradiţiile rurale şi anii petrecuţi sub comunism.
„Cultura românească este o cultură ţărănească, de încredere reciprocă: îţi dau, îmi vei da“, spune sociologul Vintilă Mihăilescu. „Pacienţii nu au încredere în instituţii; ei trebuie să aibă o relaţie personală şi de-asta apare bacşişul.“
Gheorghe Aldea, un doctor pensionar, spune că în timpul comunismului doctorii primeau de la pacienţi benzină, zahăr, ţigări şi cafea – produse rare care valorau mai mult decât banii.
„Pe atunci, nu aveai ce să cumperi cu banii“, spune el. „Dar puteai face rost de ulei sau de carne de calitate fără să fie nevoie să stai la coadă.“
Aparent inofensivă, economia pe bază de barter din perioada comunistă a evoluat în secolul al XXI-lea, când produsele au fost înlocuite cu bani.
Într-un studiu realizat anul acesta de Institutul Aspen România, mai mult de 60% dintre cei 1.000 de respondenţi au declarat că au oferit mită personalului medical. Într-un alt studiu realizat recent de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative în Bucureşti, 59% dintre respondenţi au declarat că mita este singura garanţie a unui tratament decent în spital.
Cazurile de corupţie din rândul medicilor care au fost acoperite de media sau au ajuns în instanţă au fost reclamate, de obicei, de pacienţi care nu au putut sau nu au vrut să ofere mită.
Cu toate astea, s-a discutat foarte rar despre corupţia din instituţiile medicale româneşti, unde mulţi doctori oferă mită unor colegi de-ai lor pentru a fi angajaţi sau promovaţi.
Pentru că în balanţă atârnă cariere şi reputaţii, sumele şi mizele sunt mult mai mari în cazul acesta. Doctorii care plătesc devin complici într-o infracţiune. În plus, ei nu vor să renunţe la avantajele pe care le-au obţinut.
Cei care refuză să plătească preferă să nu facă plângere la poliţie. Uneori le lipsesc dovezile, alteori nu vor să fie consideraţi scandalagii. Majoritatea doctorilor care au avut o experienţă directă cu această formă de corupţie au acceptat să vorbească cu BIRN doar sub protecţia anonimatului. Numele oraşelor şi a localităţilor despre care au vorbit au fost, de asemenea, ascunse pentru a proteja identitatea lor.
„Am auzit zvonuri despre corupţia la angajare, dar nimeni nu a venit să îmi spună asta faţă în faţă“, spune Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor.
El crede că angajaţii din sectorul medical nu reclamă cazurile de corupţie pentru că se tem că îşi pun în pericol carierele. „Posturile sunt foarte puţine… Nimeni n-o să mă mai angajeze pentru că nu sunt de încredere. Vor spune că am inventat“, explică el care sunt motivele care-i fac pe doctori să tacă.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat pentru BIRN că nu a auzit de cazuri de corupţie la angajarea medicilor. „Nu am auzit niciodată de astfel de lucruri, dar nu pot să contest ce spun o parte dintre doctori“, a zis el.
“PLĂTEŞTE PÂNĂ LA SFÂRŞITUL VERII”
Cele mai mari sume de bani sunt plătite de tinerii medici care îşi caută un loc de muncă după ce au luat examenul de specialitate. Banii ajung la administraţia spitalului şi la şefii de secţie care sunt implicaţi în recrutarea de personal.
Valoarea mitei pare a fi evaluată în funcţie de cerere. La fel cum tot mai mulţi români preferă să trăiască în oraşele dezvoltate în detrimentul zonelor depopulate din mediul rural, tinerii medici plătesc sume importante de bani ca să poată lucra într-un spital dintr-un oraş mare.
Daniela, fost pediatru într-un spital din sudul României, povesteşte cum l-a ajutat pe soţul său să-şi caute un loc de muncă după ce acesta a luat examenul de specialitate. Ea a vorbit cu BIRN sub protecţia anonimatului deoarece se temea că identificarea ei i-ar putea afecta planurile de viitor.
Daniela povesteşte cum alţi colegi de-ai lor i-au sfătuit să se intereseze discret cum se poate cumpăra un post de medic în zonă. În timp ce puneau întrebări au descoperit că există o ierarhie a oraşelor şi că suma de bani plătită pentru angajare este direct proporţională cu dimensiunea localităţii.
Ea povesteşte că li s-a spus că valoarea unui post de medic într-un oraş din apropiere, cu o populaţie de aproape 9.000 de locuitori, ar costa 15.000 de euro, în timp ce acelaşi post, într-un oraş cu o populaţie de 105.000 de locuitori, ar fi de 20.000 de euro.
Într-unul dintre cele mai mari oraşe din ţară, cu o populaţie de un sfert de milion de locuitori, ar costa 30.000 de euro ca să te angajezi într-un spital. „Ne-au spus să plătim până la sfârşitul verii pentru că sunt mulţi la rând“, spune Daniela.
Cei doi au decis să nu ofere o mită care valora cât preţul unui apartament. Daniela e convinsă că au procedat corect.
„Dacă plăteşti, începi să te gândeşti că trebuie să recuperezi cumva banii aceia şi atunci te aştepţi ca pacienţii să-ţi ofere atenţii“, spune ea. „Şi asta e echivalent cu pierderea demnităţii tale ca doctor.“
Soţul ei s-a angajat până la urmă într-un spital din Franţa. Daniela i s-a alăturat toamna aceasta.
Pentru că valoarea mitei depinde de dimensiunea oraşului, locuitorii devin practic o resursă şi doctorii plătesc ca să aibă acces la ea. În acest fel, corupţia dintre doctori creşte probabilitatea ca ei să accepte mită de la pacienţi ca să-şi recupereze investiţia.
Mai mulţi doctori, care au vorbit sub protecţia anonimatului, au confirmat că e imposibil să te angajezi în marile oraşe fără să plăteşti mită sau să ai relaţii.
Corupţia nu se limitează doar la angajarea medicilor. „Sunt doar două feluri în care te poţi angaja aici“, spune o asistentă dintr-un oraş mic din sudul României. „Ori plăteşti pentru asta, ori cunoşti persoana potrivită.“
Datorită unei cunoştinţe influente, asistenta nu a fost nevoită să plătească mita de 2.000 de euro pentru angajare.
NICI O STRATEGIE
Cererea mare de locuri de muncă din oraşele cu mulţi locuitori contrastează cu deficitul major de personal medical din localităţile sărace, unde vin să se trateze pacienţi din mediul rural – locurile acestea sunt cel mai prost evaluate în ierarhia spitalelor în care doctorii vor să lucreze.
„În spitalele mici, câştigi doar salariul pentru că oamenii sunt săraci“, spune Ştefan Stănculescu, managerul spitalului din Balş, un oraş cu o populaţie de 20.000 de locuitori.
Doctorii români care lucrează în străinătate: Aproape 2.500 de medici au plecat din România în 2012, potrivit datelor Colegiului Medicilor. Cu toate astea, numărul lor este probabil mai mare, pentru că cifra aceasta nu-i include pe rezidenţi şi pe absolvenţii de medicină care au plecat imediat după terminarea facultăţii. În acelaşi timp, 2.910 doctori români lucrau în Germania în 2012, potrivit Asociaţiei Medicilor Germani. Cifra e dublă în comparaţie cu 2009, atunci când medicii români au început să plece în masă. Sistemul german de sănătate este în mijlocul unei crize de personal medical cauzată parţial de migraţia medicilor către Norvegia, Danemarca şi Elveţia, unde salariile sunt mai mari. De asemenea, 600 de doctori români lucrau în Marea Britanie în 2012, potrivit Centrului de Informaţii pentru Sănătate şi Asistenţă Socială. Din nou, cifra este dublă în comparaţie cu 2009. Anul acesta, în Franţa sunt înregistraţi 3.159 de doctori români, potrivit Colegiului Medicilor francez. În 2012, erau 2.769 de doctori români, aproape dublu faţă de 2009.
Ioana Dumitru, managerul spitalului din Filiaşi, un oraş cu 18.000 de locuitori, spune şi ea că tinerii medici evită să lucreze în zonele sărace „pentru că nu vor să se bazeze doar pe salariu“.
Bineînţeles, corupţia nu este singura cauză a deficitului de medici din localităţile mici. Doctorii oneşti evită să lucreze aici nu din cauză că pacienţii sunt săraci, ci pentru că lipsa echipamentului şi a resurselor de orice fel duce la riscuri de malpraxis. În acelaşi timp, ei îşi doresc să meargă la Bucureşti sau în alte oraşe mari pentru că au mai multe oportunităţi de a evolua în carieră, nu neapărat pentru că e un loc cu pacienţi bogaţi.
Indiferent care ar fi motivele, cererea mare de locuri de muncă din oraşele dezvoltate se reflectă în valoarea mitei cerute pentru ele.
Mai mulţi angajaţi dau vina pe sistemul medical, fiind de părere că pregăteşte mai mulţi doctori decât poate angaja. Corupţia la angajare, precum şi exodul doctorilor către Europa sunt văzute ca o consecinţă a acestui exces de specialişti. Cu toate astea, deficitul de personal medical din anumite părţi ale României complică lucrurile.
Pentru a investiga acuzaţiile privind excesul de doctori, BIRN a încercat să compare numărul doctorilor angajaţi în spitalele de stat în 2012 cu cele ale doctorilor care au devenit specialişti. Dar pe parcursul unei investigaţii de patru luni, nici Ministerul Sănătăţii, nici Institutul Naţional de Statistică şi nici Colegiul Medicilor nu au putut preciza câţi doctori au fost angajaţi.
„Ministerul Sănătăţii nu are o politică de resurse umane“, spune Ioana Dumitru, managerul spitalului din Filiaşi. „Ei nu adună statistici din teritoriu şi nu văd că medicina s-a schimbat.“
Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor, spune că Ministerul Sănătăţii a început abia recent să ia în considerare recomandările colegiului legat de numărul doctorilor necesari în spitale în fiecare an.
„Rezultatele vor fi vizibile abia peste şase sau şapte ani“, spune el. „Acum, avem doctori şomeri pe anumite specializări şi în acelaşi timp avem o lipsă de specialişti pe altele.“
Guvernul respinge criticile spunând că numărul locurilor scoase la examenul de rezidenţiat răspunde nevoilor de doctori din spitale. „Noi nu scoatem la rezidenţiat o cifră care ni se năzare nouă“, spune ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
PLĂTEŞTE CA SĂ TRECI
Corupţia este un fapt întâlnit adesea şi în sistemul de educaţie românesc, iar facultăţile de medicină nu fac excepţie.
Opt din zece studenţi la medicină intervievaţi de BIRN au declarat că „şi-au aranjat“ măcar un examen pe parcursul facultăţii – cu alte cuvinte, au oferit bani sau cadouri pentru a lua note mai mari. Toţi au vorbit sub protecţia anonimatului.
Diferenţa dintre un cadou şi mită poate fi neclară, mai ales atunci când un grup de studenţi strâng bani la comun pentru a cumpăra „o atenţie“ pentru un profesor.
„Am cumpărat parfumuri scumpe pentru femei şi sticle de whiskey pentru bărbaţi“, spune un fost doctor din Bucureşti. El a renunţat la medicină pentru că s-a simţit dezamăgit de corupţia din sistem.
Unele examene se cumpără obligatoriu cu bani. Interviurile realizate de BIRN cu mai mulţi studenţi au arătat ca valoarea şpăgilor variază de la 100 la 600 de euro, în funcţie de instituţia de învăţamânt.
O studentă dintr-un oraş din vestul României spune că a plătit 100 de euro pentru a evita un examen dificil. „Dacă aş fi refuzat să plătesc, profesorul mi-ar fi pus întrebări până când ar fi găsit una la care nu puteam să răspund“, a spus ea.
Mai mulţi studenţi dintr-un oraş din sudul României au declarat că au plătit în jur de 200 de euro ca să cumpere lucrările de diplomă de la profesorii lor coordonatori.
Pentru că nimeni nu a vrut să fie citat cu numele sau să depună o plângere la autorităţi, BIRN nu a putut confirma declaraţiile lor.
Decanii celor două instituţii în care studenţii învaţă au fost rugaţi să răspundă la acuzaţiile ample de corupţie. Amândouă au negat reclamaţiile şi au apărat reputaţia profesorilor.
