Luni a fost lansat de către Fundația Prețuiește Viața un portal cu informații complete, sfaturi și noutăți despre boala pneumococică și rolul vaccinării. Potrivit datelor oficiale, bolile de acest tip reprezintă principala cauză de mortalitate la nivel global la copiii cu vârste sub cinci ani dintre bolile prevenibile prin vaccinare, informează Agepres, citând un comunicat de presă al Fundației.

vaccin_pneumococic

Potrivit unui comunicat de presă al fundației, website-ul oferă publicului larg informații detaliate și avizate de medici și psihologi cu privire la principalele beneficii ale vaccinării în general și ale vaccinării pneumococice în particular, precum și despre miturile vehiculate despre vaccinare în spațiul public.

Cei interesați vor putea accesa secțiunile Despre vaccinare, Vaccinare pneumococică,Bebeluși sănătoșiÎntreabă medicul și Noutăți.

Lansarea portalului reprezintă o etapă importantă a campaniei ”Coaliția pentru o nouă prevenție”, prima inițiativă completă de educare și informare cu privire la prevenția bolilor pneumococice, dublată de un puternic demers în vederea actualizării schemei naționale de imunizare prin includerea vaccinării împotriva bolilor pneumococice.

În România, unu din cinci copii cu vârsta până într-un an care ajung la medicul de familie sau în spital suferă de o boală potențial pneumococică, în timp ce rezistența pneumococului la antibiotice este în creștere.

Provocate de o bacterie numită Streptococus pneumoniae, bolile pneumococice pot varia de la otite medii acute, pneumonii, sinuzite, conjunctivite, până la bacteriemii, sepsis sau meningite și pot provoca sechele grave în rândul copiilor care au suferit un episod de boală, precum retard mintal, tulburări de comportament, tulburări de vedere și auz și nu în ultimul rând epilepsie.

În acest moment, doar 2% dintre copiii României au parte de vaccinare împotriva bolilor pneumococice, principala barieră în acest sens fiind prețul și faptul că vaccinul nu este compensat/oferit gratuit (71%).

În țările în care au fost introduse, vaccinurile au redus incidența bolilor infecțioase, salvând milioane de copii anual în întreaga lume. Incidența multor boli, precum rujeola, variola, poliomielita, a fost dramatic redusă datorită introducerii vaccinurilor în programele naționale de vaccinare.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro