O parte dintre medicii și asistentele de la Spitalul de Pediatrie din Sibiu sunt acuzați de malpraxis de către o mamă care și-a pierdut singurul copil, un bebeluș de doar 2 luni.

Mihai Ștefănuț a murit după două săptămâni în care a fost internat în spital - o tragedie care arată, încă o dată, câte "găuri" are sistemul medical românesc.

Agonia de după extaz

Marieta Ștefănuț spune că și-a dorit toată viața un copil. După ani îndelungi de încercări și două sarcini pierdute, sibianca de 41 de ani l-a născut pe Mihai. A fost cel mai fericit moment al vieții sale.

În timpul sarcinii, medicii sibieni au observat o posibilă malformație cardiacă a micuțului, însă diagnosticul, susține mama, a fost infirmat de specialiștii de la Spitalul Universitar din Cluj. Nașterea a decurs normal, iar mama și copilul, care cântărea 3.750 kilograme, au fost externați după doar câteva zile, fără ca părinților să li se spună că au în brațe un copil cu probleme.

Potrivit mamei, Mihai creștea văzând cu ochii. Bebelușul era alăptat și mânca foarte bine, motiv pentru care a și câștigat în greutate mai bine de un kilogram, în 5 săptămâni de viață. Presupusele probleme cardiace au fost date uitării. "Găurile" pe care micuțul le-ar fi avut în inimă nu erau amenințătoare de viață, i-au spus medicii mamei - și au lăsat-o să aibă grijă de micuț acasă, fără supraveghere medicală. Suprapuse peste acestea, însă, "găurile" din sistemul medical au dus la o tragedie.

Internat cu diaree

Când avea o lună și jumătate, micuțul a fost internat din cauza unei indigestii și externat după ce toate analizele au ieșit bine. În câteva zile, însă, copilul a început să respire tot mai greu. Ajuns din nou la spital, băiețelului i-a fost pus un diagnostic de pneumonie. Mama este convinsă că Mihai a contractat virusul pneumococic în timpul primei internări. "Mihai avea și o hernie inghinală, iar chirurgul pediatru nu s-a deplasat în salon să îl consulte. Am fost transportați, de la spital, până în Parcul Astra, la Policlinică, cu o mașină care nu era prevăzută cu mediu septic, care să corespundă, deci nu cu o Salvare. Mai mult decât atât, mai era și o mămică în mașină, care, dacă am întrebat ce are copilul ei, a zis că are o infecție pulmonară", își amintește Marieta Ștefănuț.

Lucrurile au evoluat din ce în ce mai rău, iar starea copilului s-a agravat, însă, susțin părinții, medicii au întârziat foarte mult procedurile de urgență. "Acasă, mi-a leșinat în brațe. M-am dus din nou la spital și ne-au internat. Copilul respira foarte greu, dar nu veneau nimeni să îl vadă. Eu am chemat-o în continuare pe dr. Cotârlă, care era medicul lui curant, să vadă. I-am spus: copilul respiră greu, doamna doctor, copilul are nevoie de consult de specialitate! "Stai liniștită, copilul e bine", mi-a spus. Și pe urmă, după ora unu și ceva, am chemat-o pe doctorița care era de gardă, altă doctoriță, și l-a consultat pe copil și l-a transferat de urgență pe Terapie Intensivă", își mai amintește mama.

A murit în spital

Părinții copilului susțin că medicii nu le-au spus în niciun moment că micuțul ar fi avut malformații și că li s-a refuzat transferul la Cluj, atunci când l-au solicitat.

După două săptămâni de chin, Mihai a decedat, la două luni de la naștere. "Eu copilul mi l-am adus bine la spital. Și puteam să-l scot bine, dacă își dădeau silința să facă măcar ceva", plânge mama.

Mama le acuză pe cadrele medicale și de indiferență față de suferința părinților. Marieta Ștefănuță susține că a primit o replică năucitoare din partea dr. Viorela Cotârlă: "Nu mi se pare normal să omori un copil și să spui, când mama vine să-și ridice fișa, că în medicină se și moare și pentru fiecare copil care moare, aprinde o lumânare".

Unchiul micuțului plânge și el moartea lui Mihai și spune că sora sa a încercat din tinerețe să aibă un copil. "Și-a dorit foarte mult. Este singurul copilaș. Vă dați seama că, la vârsta asta, este foarte greu să mai facă un copil", spune Ion Tarcea.

Medicul curant tace

Dr. Viorela Cotârlă, direct acuzată de părinți, a refuzat să ofere public explicații pentru acest caz. Reprezentanții spitalului se apără și spun că bebelușul avea probleme încă de la naștere și că diagnosticul dinainte de deces arată că micuțul suferea o malformație gravă la inimă, care a dus și la problemele de la plămâni. "Afecțiunile survin pe un teren handicapat, constând în asocierea mai multor malformații congenitale vizând cordul, aparatul respirator și sistemul osos, unele dintre acestea fiind amenințătoare de viață. În urma analizei cazului în comisiile de decese, etică și disciplină ale spitalului și a expertizelor făcute în asemenea cazuri, care implică și analiza și expertiza Colegiului Medicilor, se vor comunica constatările, concluziile, răspunderile și măsurile propuse", precizează purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie, Alina Cozac.

Părinții nu vor să aștepte, însă, concluziile anchetei interne, mai ales că, susțin ei, reprezentanții spitalului su refuzat să le pună la dispoziție mai multe probe solicitate, printre care înregistrări de pe camerele video și rezultatele unor analize. Ei au făcut plângere atât la Colegiul Medicilor, cât și aici, la Parcetul de pe lângă Judecătoria Sibiu. Rămâne acum ca procurorii să stabilească dacă a fost vorba despre o culpă medicală.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro