Asociaţia Naţională de Îngrijiri Paliative (ANIP) şi Fundaţia HOSPICE Casa Speranţei organizează, începând de joi, la Târgu Mureş, a XVI-a Conferinţă Naţională de Îngrijiri Paliative sub genericul 'Îngrijirea paliativă: dialog şi conexiune'.
Potrivit organizatorilor, la eveniment participă anual peste 150 de participanţi din toată ţara, medici, asistenţi medicali, psihologi, asistenţi sociali şi specialişti terapeuţi. Medicii care şi-au anunţat participarea la Conferinţa Naţională de Îngrijiri Paliative de la Târgu Mureş provin din 16 specialităţi - cei mai numeroşi fiind medicii de familie şi medicii oncologi - iar acestora li se alătură peste patruzeci de lectori din ţară şi din străinătate.

Lectorii vor prezenta, pe parcursul a trei zile, cele mai actuale subiecte de îngrijire paliativă, în cadrul unor ateliere şi sesiuni de comunicări, printre temele abordate regăsindu-se situaţia actuală a paliaţiei în România, leadership, cazuri dificile, îngrijiri paliative pediatrice, comunicarea cu pacientul şi familia.

De asemenea, în cadrul conferinţei de la Târgu Mureş vor fi organizate şi două dezbateri pe tema unde începe şi unde se termină paliaţia. Conferinţa este creditată EMC de Colegiul Medicilor din România şi de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

În cadrul conferinţei vor fi prezentate o serie de proiecte pentru dezvoltarea îngrijirii paliative în România cum ar fi 'Crearea unui sistem naţional de evaluare a serviciilor de îngrijiri paliative' (proiect-pilot în Braşov, Bucureşti, Oradea, Cluj-Napoca, Iaşi), 'Paşi în implementarea programului naţional de îngrijiri paliative: abordarea paliativă prin medicina de familie' (proiect pilot în Braşov, Bucureşti, Iaşi, Cluj), 'Primii paşi în completarea serviciilor de îngrijiri paliative din România cu asistenţa juridică pentru pacienţi' şi 'Dezvoltarea voluntariatului în serviciile de îngrijiri paliative din România' . Asociaţia Naţională de Îngrijiri Paliative, organizatoarea manifestării, a precizat într-un comunicat de presă, că cea de-a XVI-a ediţie a conferinţei este dedicată Zilei Mondiale Hospice şi a Îngrijirii Paliative, care are loc în 10 octombrie, care, în acest an, atrage atenţia asupra 'bolnavilor invizibili', cei care întâmpină bariere suplimentare în accesarea serviciilor de îngrijiri paliative: copiii, vârstnicii - în special cei cu demenţe, persoanele cu alte orientări sexuale, persoanele cu dizabilităţi sau cu tulburări psihiatrice, cele care trăiesc în comunităţi izolate din zone rurale, deţinuţii.

'Tocmai de aceea HOSPICE Casa Speranţei doreşte să facă publică platforma online www.infopaliatie.ro, primul pas în sprijinul celor care se confruntă cu lipsa serviciilor de îngrijiri paliative la noi în ţară, adică peste 140.000 de bolnavi oncologici şi nononcologici. În acelaşi context, în pauzele conferinţei va putea fi vizibilă expoziţia itinerantă 'Trăind cu boala', o colecţie de imagini şi poveşti ale pacienţilor HOSPICE şi va fi lansat noul Catalog al serviciilor de îngrijiri paliative din România', precizează comunicatul ANIP.

Înaintea conferinţei, la Târgu Mureş se desfăşoară Adunarea generală anuală a Asociaţiei Naţionale de Îngrijiri Paliative.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro