Norme Coca 2023 - 2024

Noi proceduri de acordare a concediilor medicale, care vizează, printre altele, persoanele internate în spital, femeile însărcinate sau lăuzele, au fost adoptate recent prin intermediul unui act normativ publicat în Monitorul Oficial şi ale cărui prevederi se aplică deja.

Prin modificarea normelor de aplicare a Ordonanței de Urgență numărul 158/2005, s-au adus câteva precizări și s-au făcut câteva corelări cu legislația europeană vizavi de acordarea concediilor medicale. Nu sunt diferențe mari de fond pentru asigurați, deci dumnealor nu au de ce să se impacienteze.

Precizări cu privire la numărul de zile maxim de concediu medical pe care îl pot acorda anumite categorii de medici.

Medicii de familie, medicii din spitale la externare, respectiv s-a precizat că numărul maxim poate fi de 30 sau 31 de zile, acoredate din data de 1 a lunii, dacă luna este de 30, respectiv 31 de zile.

Cota de 0, 85 %, declarația care se depune pentru plătitori de contribuții la fondul pentru concedii medicale, modul de calcul a concediilor medicale, au rămas la fel.

Concediu medical pentru tratamentul în străinătate- este vorba de termenul de 5 zile care la data depunerii raportului medical, acest termen de 5 zile este de la data în care s-a întors în țară pacientul, numărul de zile de concediu medical nu mai este limitat la cel prevăzut de legislația română în vigoare.

Concediul medical se acordă pe toată perioada în care pacientul a fost în tratament în străinătate. Aceleași reguli se aplică pentru părinți, tutori, ai copiilor minori care sunt tratați în străinătate și care au dreptul la concediu medical. Nici în acest caz nu mai sunt legați de numărul maxim de zile acordat în România.

Obligația asiguratului de-a prezenta la medicul de familie o adeverință.

O adeverință tip pe care angajatorul o eliberează, sau o eliberează Casa de Sănătate pentru persoanele cu venituri individuale sau persoane fără venituri care doresc să se asigure pentru concedii medicale și ea prevede numărul de zile de concedii medicale de care a beneficiat asiguratul în ultimele 12 luni, și faptul că este asigurat pentru a beneficia de concediu medical plătit.

 Primele 5 zile lucrătoare din concediu medical , indemnizația este suportată de angajator, restul sunt suportate de Casa de Sănătate.

 

 

Daca doresti sa citesti mai mult despre UPDATE concedii medicale valabile din ian 2016 atunci click aici

 

ANEXA 19

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro