Norme Coca 2023 - 2024

Publicitatea explicită la televizor şi la radio pentru medicamente va fi interzisă, fiind permisă în alte medii la medicamente eliberate fără prescripţie medicală, cu aprobarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului, potrivit unui proiect de lege votat luni de Senat, în calitate de cameră decizională. Propunerea legislativă, adoptată în plen cu 100 de voturi "pentru" şi şapte voturi "împotrivă", a primit raport comun de respingere de la Comisia pentru cultură şi Comisa pentru sănătate publică pentru că iniţiativa "impune restricţii excesive şi nejustificate care încalcă dispoziţiile constituţionale şi, pe de altă parte, contravine unor directive europene", transmite Mediafax în pagina electronică.

Proiectul de lege, iniţiat de senatorul UDMR Alexandru Vegh, stipulează că "pot face obiectul publicităţii destinate publicului larg, pe altă cale decât prin programe de televiziune/radiodifuziune, acele medicamente care prin compoziţia şi obiectivul lor sunt destinate şi concepute pentru a fi utilizate fără intervenţia unui medic în ceea ce priveşte diagnosticul, prescrierea sau urmărirea tratamentului, la nevoie cu recomandarea farmacistului." De asemena, iniţiativa legislativă mai prevede interzicerea publicităţii pentru farmacii la televizor sau radio de natură a "induce ideea că farmacia respectivă reprezintă un model sau etalon pentru celelalte farmacii, precum şi publicitatea mascată la farmacii care reprezintă publicitate mascată la medicamente."

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro