Numărul persoanelor afectate de diabetul zaharat de tip 2 este în creştere la nivel mondial. Potrivit ultimelor statistici ale Federaţiei Internaţionale de Diabet (IDF – International Diabetes Federation), aproximativ 400 de milioane persoane trăiesc cu diabet zaharat, iar peste 90% dintre acestea sunt diagnosticate cu diabet zaharat de tip 2. În ceea ce priveşte România, aproximativ două milioane de români trăiesc cu diabet zaharat şi alte peste trei milioane de persoane au prediabet, arată rezultatele studiului epidemiologic PREDATORR, anunţate în 2014.

Îngrijorător este că deşi până la 70% din cazurile de diabet zaharat de tip 2 pot fi prevenite prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos, această afecţiune continuă să fie printre cele mai invalidante şi costisitoare boli. Potrivit specialiştilor în diabet zaharat,nutriţie şi boli metabolice, adoptarea unei diete variate şi echilibrate caloric poate ţine la distanţă această afecţiune complexă. Astfel, este încurajată o alimentaţie bogată în legume, fructe proaspete, cereale integrale, peşte şi nuci. De asemenea, se recomandă atingerea sau menținere unei greutăți sănătoase, precum şi practicarea zilnică a 30 de minute de exerciţii fizice. Adoptarea acestor comportamente sănătoase ajută inclusiv persoanele deja diagnosticate cu diabet zaharat în controlul valorilor glicemice şi în evitarea complicaţiilor severe asociate.
„Informarea și educarea românilor în ceea ce privește diabetul zaharat se impune ca fiind o urgență națională, datorită incidenței sale îngrijorătoare. Oamenii trebuie să cunoască faptul că alimentația și stilul lor de viață sunt atât un barometru pentru starea lor de sănătate, cât și un mijloc de prevenție și de control al diabetului zaharat”, a declarat prof. univ. dr. Nicolae Hâncumembru de onoare al Academiei Române.
Şi în opinia şefului Centrului Clinic de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din Cluj-Napocaconf. univ. dr. Ioan Andrei Vereşiu, alimentaţia este una dintre componentele de bază în prevenirea diabetului zaharat„Populația trebuie să înțeleagă că, dincolo de factorii care nu depind de voința proprie, sedentarismul, dieta nesănătoasă, supraponderea sau obezitatea, fumatul, stresul, consumul excesiv de alcool sunt factori de risc modificabili în apariția diabetului zaharat. În acest caz, responsabilitatea revine fiecăruia”.
Importanţa adoptării unor comportamente sănătoase în prevenirea diabetului zaharat este dezbătută de specialiştii din cadrulCentrului Clinic deDiabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Cluj-Napoca în cadrul proiectului „Sănătatea se cunoaște de dimineață!”.  Iniţiativa se desfăşoară în 11 centre de diabet din România şi se aliniază la recomandările IDF legate de Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului Zaharat 2014.
Proiectul „Sănătatea se cunoaște de dimineață!”, ediţia Cluj-Napoca, este o iniţiativă a Centrului Clinic deDiabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Cluj-Napoca, cu sprijinul companiei farmaceutice AstraZeneca.
Anual, pe 14 noiembrie, oamenii din peste 170 de ţări marchează Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului Zaharat. Iniţiativa IDF îşi propune să atragă atenţia asupra creşterii incidenţei şi prevalenţei diabetului zaharat şi cuprinde numeroase acţiuni de informare şi educare a publicului larg cu privire la prevenţia, diagnosticul precoce şi tratamentul acestei afecţiuni metabolice. În 2014, toate aceste acţiuni sunt concentrate în jurul temei principale „Alimentaţia sănătoasă şi diabetul, punând accentul pe importanţa unui mic dejun sănătos, ca etapă esenţială în menţinerea sănătăţii şi în prevenirea a numeroase afecţiuni, printre care se numără şi diabetul zaharat de tip 2.
Sursa: SanatateaTV
  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro