Norme Coca 2023 - 2024

Licitaţii fictive, medicamente la preţuri supraevaluate şi echipamente medicale cumpărate fără licitaţie. Sunt doar o parte din concluziile unui control al Curţii de Conturi la Spitalul din Râmnicu Vâlcea. Prejudiciul estimat este de peste 400.000 de lei. Banii ar putea fi recuperaţi de la managerii spitalului, care ar putea fi chiar cercetaţi penal.

Inspectorii Curţii de Conturi au ajuns la Spitalul din Râmnicu Vâlcea la solicitarea Consiliului Judeţean.

„Pe baza caietelor de sarcini şi a preţurilor care erau cerute şi la care se achiziţionau aceste materiale am constatat ca acolo ceva nu este în regulă şi că preţurile erau de 10, 20 de ori, la unele produse am găsit chiar adaos-uri de 700% faţă de preţul de referinţă”, a declarat consilierul judeţean Dumitru Tărăşenie.

Faptele sesizate s-au dovedit a fi reale. Rezultatul preliminar al controlului arată un prejudiciu estimat la aproape 430.000 de lei.

În raportul Curţii de Conturi se menţionează faptul că au avut loc licitaţii de zece milioane de euro care nu au fost onorate. Furnizorii au încasat întreaga sumă de bani dar au adus doar o parte din medicamente.

Asta în timp ce pacienţii cumpărau de la farmacii medicamentele pe care spitalul trebuia să le aibă.

Inspectorii au descoperit probleme şi la materialele sanitare cumpărate. Şeful biroului de achiziţii evită să vorbească de preţuri, dar spune că totul a fost făcut în mod transparent.

„Toate licitaţiile sunt în sistem electronic, se publică, numai că cei care au primit diverse informaţii nu au ştiut să le citească”, a susţinut Dan Voicu, şeful biroului de achiziţii.

Conducerea spitalului are la dispoziţie 15 zile pentru a contesta raportul. În cazul în care concluziile rămân valabile actualul management va plăti din buzunar prejudiciul şi va răspunde şi penal.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro