O femeie de 63 de ani din judeţul Maramureş, care venise într-o vizită în Bistriţa, a murit la spital după ce s-a îmbolnăvit de pneumonie, a declarat miercuri, pentru Agerpres, directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud, Doina Petri.

Decesul s-a produs săptămâna trecută, pe fondul unor afecţiuni cronice de care suferea pacienta, şi a fost făcut public miercuri, odată cu publicarea pe site-ul DSP a raportărilor privind virozele respiratorii din perioada 7-13 martie.

În plus, o tânără de 23 ani a fost diagnosticată cu gripă, dar a fost externată din spital după două zile, având în vedere că starea de sănătate i s-a îmbunătăţit.

Potrivit Doinei Petri, în această iarnă s-au înregistrat în judeţ şase cazuri de gripă, dintre care două s-au dovedit a fi de tip AH1N1. Pentru alte trei s-a confirmat diagnosticul de gripă sezonieră, iar pentru cel din urmă caz, al fetei de 23 ani, rezultatele de la Institutul Cantacuzino sunt aşteptate să sosească săptămâna viitoare.

În perioada 7-13 martie, medicii de familie şi spitalele au raportat 200 de cazuri de pneumonie, cu 49 de internări. Dintre cei 23 de bebeluşi cu vârsta de până la un an diagnosticaţi cu pneumonie, 18 au fost internaţi în spital.

În plus, s-au înregistrat 2.537 cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, cu 27 de internări, cea mai afectată grupă de vârstă fiind 5-14 ani, cu 884 îmbolnăviri.

Faţă de săptămâna precedentă, numărul virozelor respiratorii a fost în creştere.Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Judeţean din Bistriţa, Mihaela Mastan, a declarat pentru AGERPRES că nu au fost luate măsuri de restricţionare a accesului vizitatorilor în această unitate.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro