Autor: Vali PAPATANASIU Sursa  cugetliber.ro

Alianța Pacienților Cronici din România (APCR) a lansat, astăzi, proiectul "Programul de guvernare al pacienților", ce are ca obiectiv principal constituirea unui grup de specialiști în domeniul sănătății care să elaboreze un document de poziție al pacienților pe teme importante din acest sector.

Programul va avea următoarea structură: starea actuală din sănătate, identificarea problemelor și soluțiilor propuse, inclusiv propuneri de modificare a actualului cadru normativ în domeniu.

APCR spune că, în acest fel, va aduce la cunoștința opiniei publice nu numai disfuncționalitățile din sistemul de sănătate românesc, dar va prezenta decidenților politici și soluții concrete la problemele identificate, care vor avea un fundament științific. 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro